Pe 30 octombrie, începând cu ora 19.00, la Casa de Cultura a Sindicatelor Pitești revine ,,Dineu cu proști". Cu Horațiu Mălăele cap de afiș și Ion Caramitru pe post de regizor, piesa face turul țării de o bună bucată de vreme și încă mai este cerută de către public. Nici nu avea cum să fie altfel, ținând cont de faptul că fiecare dintre noi, zi de zi, luăm parte la acest dineu în care suntem, de multe ori, pe postul prostului.
,,Dineu cu prosti e o piesa vesnic actuala. In primul rand prin calitatea scriiturii si, fara doar si poate, datorita transparentei actiunii, usor de adaptat in orice societate posibila. Personajul principal este un mare naiv, el face parte din familia personajelor etalon ce au fost intruchipate de mari artisti ai tuturor timpurilor.
Ceea ce creeaza deliciul acestei piese este confruntarea intre cinismul declarat sustinut de suficienta celor care cred ca reprezinta miezul societatii si oamenii simpli, retrasi, inteligenti dar timizi, potential creatori, care se trezesc fata-n fata cu situatii limita.
Putem si rade la acest Dineu…, dar si ascundem un plans discret atunci cand ne dam seama ca superioritatea morala, in lumea noastra, e asigurata de oamenii curati, cinstiti, simpli si generosi. Rasul declansat si ironia bufa reprezinta aspectele tonice ale acestei confruntari. Radem cu pofta si ne bucuram ca dreptatea are ultimul cuvant. Prostul piesei, care starneste hohote de ras in final, se dovedeste a fi chiar acela ce se crede superior si de nezdruncinat.
Putem spune ca e vorba de o comedie amara, dar in acelasi timp sunt convins ca plecam acasa marcati de un binecuvantat catharsis comic.
Concluzia piesei ne descreteste fruntea si ne permite sa-l imbratisam pe cel naiv si sarac, adica pe Francois Pignon.Celelalte personaje sunt fiecare reprezentante ale lumii de azi in toate dimensiunile ei, toate insa complet supuse conflictului principal si tensiunilor create intre cei doi eroi – Pierre Brochant si Francois Pignon." scrie Ion Caramitru, cel care semnează și regia acestei piese.