După ce de sărbători a alergat după hoţii de lemne, pe consilierul judeţean Dorin Mărăşoiu l-au ajuns durerile de şale. Ca să-i mai aline din dureri, copiii s-au gândit la tata Mărăşoiu şi i-au adus o…. pisică, să-l rezolve senzorial acolo unde alifiile şi calmantele nu mai fac faţă.
,,Am dureri de spate si copiii au adus o pe Pufi sa-mi reducă senzorial durerile. Ce pot sa mai zic?” a scris Dorin Mărăşoiu, pe contul de Facebook.
Ce să mai ziceţi, domnule consilier, spatele sus şi lăsaţi mâţa să-şi facă treaba, aşa cum tata, venit ostenit de la muncă, ne punea pe noi, copiii, să-i facem potecă pe spate.
Prietenii l-au încurajat în comentarii să o ia în serios pe stimata felină, întrucât calităţile sale de identificare a zonelor cu blocaje energetice şi deblocarea lor este un lucru deja certificat de milioanele de utilizatori de pisică.
Şi, a să parafrazăm sloganul de anul acesta al PRO TV, ,,Ai pisică, ai ce trebuie!”