În anul în care Festivalul Filmului European sărbătorește 30 de ani de existență în România, evenimentul revine la Curtea de Argeș pentru a sărbători Ziua Europei La Conac!
Cinematografia europeană aduce în Curtea de Argeș 3 pelicule vizionate și premiate la prestigioase festivaluri internaționale. De trei decenii, Festivalul celebrează 9 mai – Ziua Europei, prin „cinema fără margini” – oferind acces publicului românesc la bogăția și frumusețea mozaicului multicultural european exprimat cinematografic. În 2026, FFE rulează în 13 orașe din România, iar la proiecțiile de La Conac intrarea este liberă.
Pe 8 mai, la seara de gală, va fi prezentată, de la ora 19:00, drama irlandeză Christy (2025, r. Brendan Canty), un film de o frumusețe înduioșătoare, care urmărește transformarea prin care trece un băiat orfan la 18 ani, când este nevoit să părăsească centrul de plasament și să trăiască împreună cu fratele vitreg.
Din program mai fac parte comedia germană Doi la unu / Two to one / Zwei zu eins (2024, r. Natja Brunckhorst), o poveste cu un jaf ingenios pus la cale de un grup de est-germani care trebuie nu doar să facă față unor adversari redutabili, ci și să iasă din încurcături total neprevăzute, precum și co-producția Belgia – Franța Tovarăși / Lads – (2024, r: Julien Menanteau), care scoate la lumină atât frumusețea, cât și laturile întunecate ale industriei curselor de cai.
„Ne reîntoarcem cu mare drag la Curtea de Argeș în anul jubiliar al Festivalului, pentru că ne-am propus ca acolo unde avem parteneri de nădejde – așa cum se întâmplă în vechea cetate de scaun a Țării Românești – să fim alături de publicul cinefil. Cu cât mai multe ecrane pe care se vede filmul european, cu atât mai multe prilejuri de a intra în contact cu diversitatea culturală a continentului și de a realiza că a fi diferit este o resursă, nu un obstacol. Suntem, la trei decenii de la debutul acestui Festival, în treisprezece orașe din toată țara, și mulțumim spectatorilor pentru primirea entuziastă în fiecare dintre ele”, a declarat Liviu Jicman, președintele Institutului Cultural Român.
Tradiția implicării ambasadorilor onorifici ai FFE în explicarea și promovarea cinematografiei europene continuă; anul acesta avem doi ambasadori: Ada Solomon, renumită producătoare de filme românești și coproducții europene și internaționale, Președintă a Consiliului de Administrație al Academiei Europene de Film și Igor Cobileanski, regizor consacrat din Republica Moldova, ale cărui producții sunt reprezentative pentru spațiul comun de creație și expresie artistică de pe cele două maluri ale Prutului. Dintre cineaștii români cu realizări remarcabile care au fost ambasadori onorifici începând cu 2006, îi amintim pe: Cristi Puiu, Corneliu Porumboiu, Cristian Mungiu, Marian Crişan, Radu Jude, Radu Muntean, Cătălin Mitulescu, Adrian Sitaru, Tudor Giurgiu, Anca Damian, Paul Negoescu, Monica Stroe, Teodora Ana Mihai, Mihai Sofronea, Ioana Mischie.
Spotul video realizat de Igor Cobileanski poate fi vizionat aici: https://youtu.be/KML4ePT4-uk.
Selecția ediției FFE 30, coordonată de directorul artistic Cătălin Olaru, a fost realizată de Institutul Cultural Român în comun cu ambasadele, institutele și centrele culturale ale statelor membre ale Uniunii Europene.
Identitatea vizuală a festivalului este asigurată de artistul Dan Perjovschi, ale cărui expoziții au făcut înconjurul lumii, fiind prezentate în cele mai importante muzee, de-a lungul carierei sale de peste 40 de ani pe scena creativă. În creațiile sale realizate special pentru ediția cu numărul 30 a Festivalului Filmului European, artistul explorează teme precum reflectarea valorilor europene în creația cinematografică, modul în care acestea pot coagula segmente întregi din societate sau libertatea deplină ca necesitate care nu poate fi negociată pentru actul de exprimare artistică.
Programul integral al ediției jubiliare a FFE:
Botoșani: 16 – 19 aprilie, Cinema Unirea
Iași: 17 – 19 aprilie, Muzeul „Vasile Pogor” – Casa Junimii
Brăila: 24 – 26 aprilie, Palatul Culturii Brăilene – LYRA
București: 6 – 17 mai (MNAR, Cinema Elvire Popesco, Apollo111 Cinema, Cinema Union, Grădina cu Filme)
Brașov: 8 – 10 mai, Centrul Cultural Reduta
Curtea de Argeș: 8 – 9 mai, La Conac
Timișoara: 8 – 10 mai, Cinema Studio
Arad: 15 – 17 mai, Cinema Arta
Târgu Mureș: 15 – 17 mai, 3g HUB
Bistrița: 22 – 24 mai, Palatul Culturii
Chitila: 29 – 31 mai, Parcul Dendrologic – în aer liber
Târgu Jiu: 29 – 31 mai, Cinema Sergiu Nicolaescu
Tulcea: 30 mai – 1 iunie, Teatrul „Jean Bart”
Festivalul Filmului European este organizat de Institutul Cultural Român cu sprijinul Reprezentanței Comisiei Europene în România și EUNIC România, în parteneriat cu UCIN, ambasadele, centrele și institutele culturale europene: Goethe Institut, Institutul Cultural Francez, Parlamentul European / LUX Premiul Publicului.
Partener al ediției locale de la Curtea de Argeș este Asociația Fresh Community.
Partener media principal: Radio Guerrilla
Parteneri media: Cărturești, Radio România Cultural, Radio România Internațional, Radio România Iași, Radio România Târgu Mureș, Agerpres, News.ro, Adevărul de Weekend, BIZ, Zile și Nopți, Cinemap, Revista Film, Observator cultural, Films in Frame, Film Menu, Like 5, Urban.ro, IQads, Cinefan, Pagina de media, Igloo, Liternet, Happ.ro, MovieNews, Cinefilia, Filme-carti.ro, Din filme, Daily Magazine, Zeppelin, The Institute, Modernism, Bookhub, PRwave, Cinemil.
PROGRAM
Curtea de Argeș: 8 – 9 mai / La Conac
VINERI 8 mai – Gala de deschidere
19:00 Christy – r. Brendan Canty / Irlanda, Marea Britanie / 2024, 134’ (dramă, 14+)
SÂMBĂTĂ 9 mai
17:00 Doi la unu / Two to one / Zwei zu eins – r. Natja Brunckhorst / Germania / 2024, 116’ (comedie)
19:00 Tovarăși / Lads – r: Julien Menanteau / Belgia, Franța / 2024, 91′ (dramă)