1,5K
Joi, 6 octombrie, ora 17.00, în sala amfiteatru a Muzeului Județean Argeș, va avea loc lansarea cărții ,,Anatomia unei diversiuni – 10 ani de la răpirea din Irak’’, volum semnat de Eduard Ovidiu Ohanesian.
Ohanesian este unul dintre cei trei jurnaliști români răpiți în Irak, la data de 28 martie 2005, răpire ale cărei elemente rămân necunoscute, în mare parte, și în zilele noastre. Autorul face lumină în multe aspecte ale unuia dintre cele mai importante evenimente care au marcat societatea românească în deceniul trecut. În peste 200 de pagini, Eduard Ovidiu Ohanesian face o bună radiografie a relațiilor dinre serviciile secrete românești și grupul de afaceriști irakieni, cei care au fost la ,,butoanele’’ acestui nefericit eveniment.