Actorul Ethan Hawke revine in Romania pe 31 octombrie, pentru a participa la Balul de Caritate de Halloween, care va avea loc la Palatul Parlamentului, informeaza organizatorii evenimentului. Mark Gitenstein, noul ambasador al Statelor Unite, va fi cel care va adresa discursul-cheie al serii.
,,La inceput n-am fost sigura ca ar trebui sa mai organizam inca un eveniment de asemenea anvergura, luand in consideratie criza financiara, dar Balul de Halloween din acest an se contureaza a fi cel mai interesant de pana acum. Sper ca oamenii ne vor sprijini in continuare in munca noastra, prin intermediul balului, chiar daca in acest an va trebui sa caute putin mai adanc in buzunare. Anul trecut am strans peste 80% dintre fondurile noastre prin intermediul Balului de Halloween, direct sau indirect", a declarat Leslie Hawke, mama actorului si presedinte al ,,Asociatiei Ovidiu Rom’’.
Ethan Hawke, de doua ori nominalizat la premiul Oscar, va filma anul viitor un spot tv prin care va sustine campania initiata de Asociatia Ovidiu Rom. Fondurile stranse la Balul de Caritate de Halloween, care va avea loc pe 31 octombrie, la Palatul Parlamentului, vor permite Asociatiei Ovidiu Rom sa continue eforturile de a aduce fiecare copil din Romania la scoala.
Asociatia Ovidiu Rom a lansat, in luna iunie, campania de sensibilizare a opiniei publice "scoala te face mare", prin care se incearca scaderea ratei abandonului scolar din Romania. Asociatiei Ovidiu Rom i s-au alaturat si vedete din Romania printre care Cabral Ibacka si Andreea Marin Banica, care au starnit reactii sociale imediate. Anul acesta, chiar ambasadorul Statelor Unite va sprijini campania initiata de Asociatia Ovidiu Rom, aratand interes fata de educatia generatiei tinere.