Orice adept de-al lui Jung ar spune ca ceea ce scriu eu este nevrotic, deoarece literatura mea exprima separarea dintre cer si pamant”- Eugene Ionesco
Nu este nici o problema de incompatibilitate intre „literatura nevrotica” a lui Ionesco si o lume inconjuratoare cel putin la fel de nevrotica, daca nu mai ceva… In linii mari, lumea a ramas asa cum a gasit-o in urma cu un secol la Slatina, asa cum lasat-o in urma cu 15 ani la Paris. Ionesco n-a pierdut nimic abandonand o lume absurda. Prin moartea lui, lumea absurda si-a pierdut scamatorul. Dirijorul piesei absurde care este viata in satul planetar, avandu-i ca vecini (aproape peste gard) pe Bush sau Ajmadinejad, dar mai ales pe Llosa, Marquez, Jelinek, Pamuk, Saramago, s-a retras discret pentru ca era prea obosit… Si-a lasat actorii sa continue cum le-a fost voia, si absurdul sa se descurce fara mentor. Rezultatele se vad… Criza economica, criza morala, si mai ales o mare criza de idei…
Intr-o conferinta intitulata „Fatetele necunoscute ale lui Ionesco” tinuta la Buenos Aires in iulie 2003, scriitoarea argentiniana de origine romana Alina Diaconú care l-a vizitat in mai multe ocazii la Paris pe Ionesco (rezultatul fiind o carte de interviuri) il descria astfel:
„Imbracat aproape intotdeauna cu un costum de culoare inchisa il puteai gasi stand, aproape mereu in acelasi fotoliu din magnificul sau apartament de pe bulevardul Montparnasse, printre mobile si obiecte foarte frumoase, cu icoane romanesti pe pereti. La ultima noastra intalnire se sprijinea intr-un baston, iar privirea sa de dincolo de pleoapele groase, parea mult mai obosita ca de obicei. In general Ionesco nu vorbea prea mult… Cu figura sa de paiata trista sau de Buda, ii asculta cu atentie ascutita pe ceilalti, si doar din cand in cand facea cate o remarca, in general ilara si muscatoare. Dar dincolo de scanteietorul sau simt al umorului, de stralucirea sa intelectuala, statea o adanca tristete si mai mereu prezenta idee a mortii… frica de a trai si de a muri, imposibilitatea de a se preda credintei…”
La centenarul nasterii marelui maestru al situatiilor ciudate care a intrat in constiinta lumii razboindu-se cu toata lumea si a iesit daca nu chiar impacat cu ea, macar in regim de armistitiu, mai multe institutii culturale organizeaza o suita de evenimente care vor sa-l aduca in memoria nostra pe Eugen Ionescu, slatiteanul devenit bucurestean, parizian, universal…
Pregatirea a inceput inca din vara trecuta, cand Radio Romania Cultural a organizat auditia cu public a spectacolelor radiofonice „Victimele datoriei" si „Noul Locatar”. Publicul care a fost prezent la barul Majestic a fost incantat de roadele eforturilor regizorilor Mihai Lungeanu, Cezarina Udrescu, Atila Vizauer, a redactorului Domnica Tundrea sau a regizorului de studio Violeta Berbiuc. „Absurdul, dinamitarea conventiilor, evidentierea efectelor teatrale, dezvaluirea sforilor actiunii dramatice imbraca forme ludice, grotesti; viziunea irationalului, ambianta stranie, incomunicabilitatea, tragicomicul de sorginte metafizica amplifica disperarea, derizoriul, nonsensul, senzatia de fatalitate…” declara Domnica Tundrea.
A urmat la sfarsitul anului trecut o suita mai ampla de evenimente desfasurate la Slatina – a XVIIIa editie a „Zilelor Eugen Ionescu” (26-28 noiembrie) cu participare numeroasa si selecta: actori, jurnalisti si critici de specialitate. La sfarsitul lunii ianuarie la Slatina a avut loc primul eveniment din ciclul de manifestari culturale ce vor avea loc pe tot parcursul anului 2009, al Centenarului Eugene Ionesco. Evenimentul a fost organizat de Scoala Generala „Eugen Ionescu“, Centrul Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale si Centrul Cultural Olt, Biblioteca Judeteana “Ion Minulescu”. Manifestarea de la Slatina a deschis programul „ACASA LA EUGEN IONESCU”, a carui derulare la nivel national speram sa-l impuna pe creatorul absurdului mai ales in constiinta tinerelor generatii. Pentru ca desi de o jumatate de veac la teatrul parizian „La Huchette” se joaca seara de seara etern tanara piesa „Cantareata cheala” Eugene Ionesco ar fi implinit 100 de ani… Pare, intr-adevar, ABSURD!
