Centrul Cultural Pitești organizează ora deschisă, cu tema ,,Cântecul de dragoste”, susținută de copiii și tinerii de la cursul de canto popular, din cadrul instituției. Manifestarea, coordonată de profesorul de canto popular Valentin Grigorescu se va desfășura miercuri, 9 august, de la ora 15.00, în Sala Ars Nova, din cadrul Centrului Cultural Pitești.
*Centrul Cultural Pitești organizează o nouă ediție a Clubului literar-artistic Mona Vâlceanu, joi, 10 august, de la ora 17.00, în Sala Ars Nova, din cadrul instituției. Evenimentul, coordonat de scriitoarea și editorul Mona Vâlceanu va cuprinde o prelegere susținută de jurnalista Aida Vâlceanu pe tema literaturii franceze și o prezentare a cărții Tărâmul făgăduinței, de Raymond Clarinard.
*Centrul Cultural Pitești organizează un concert extraordinar de muzică spirituală, susținut de compozitorul și interpretul Gheorghe Iovu, precum și lansarea CD-ului Cascada sufletului. Originar din Timișoara, Gheorghe Iovu a absolvit Școala Populară de Artă din localitate, Secția Canto și Chitară. Este considerat drept un deschizător de drumuri în meloterapie, creațiile acestuia fiind folosite în 17 centre medicale din lume. Evenimentul, coordonat de Simona Vasilescu și Clarisa Popescu va avea loc vineri, 11 august, de la ora 18.00, în Sala Ars Nova, din cadrul Centrului Cultural Pitești.
*Primăria Municipiului Pitești, prin Centrul Cultural Pitești și Uniunea Artiștilor Plastici din România-Filiala Pitești organizează în perioada 16 august – 22 august, Tabăra Națională de Creație Plastică, Pictură-Grafică Ion Gheorghe Vrăneanțu. Evenimentul, aflat la a treia ediție va cuprinde un atelier de lucru, la care sunt invitați 7 artiști plastici de notorietate națională: Aurel Bulacu din București, Anca Ciofîrlă din București, Dan Dimulescu din Caracal, Bogdan Hojbotă, din București, Cristina Horia din București, Ion Pantilie din Pitești, Daniel Preduț din Pitești. Evenimentul, coordonat de președintele Uniunii Artiștilor Plastici din România-Filiala Pitești, artistul plastic Daniel Preduț se va încheia cu o expoziție a lucrărilor realizate în cadrul taberei. Vernisajul va avea loc la Galeria de Artă Metopa, la care va susține o prelegere de specialitate, criticul de artă Luiza Barcan din București.
*Centrul Cultural Pitești și Asociația Teatrul pentru Toți organizează un atelier de teatru, în cadrul Festivalului Național de Teatru Gala Actorului Tânăr Amator. Manifestarea, coordonată de actorul Mihai Savu se va desfășura miercuri, 16 august , între orele 9.30-14.30, în Complexul Expozițional Casa Cărții (parter).