Romanii care vor sa plece in vacanta cu intreaga familie nu vor mai plati biletele copiilor sau le vor achita la un pret redus. In acest sens sezonul de vara vine cu o serie de oferte tentante. Facilitatile sunt mai numeroase, pentru ca sunt tari cu oferte chiar si pentru adolescenti. Totodata, se accepta mai multi copii intr-o camera cu tarife speciale, in functie de destinatie si de hotel. Turcia are printre cele mai generoase oferte de lux, cu diverse reduceri pentru copii. Bulgaria, in schimb, este mai ieftina, iar copiii merg gratis. Si cei care prefera sa ramana in tara pot petrece o vacanta la pret redus alaturi de cei mici.
Cine vrea sa mearga in statiunea Golden Sands, Bulgaria, in regim ,,ultra all inclusive" nu va plati nimic pentru primul si al doilea copil. Doar adultii trebuie sa achite cate 33 euro pe noapte de persoana. In cazul in care primul copil are intre sapte si 14 ani si solicita pat suplimentar, va plati 50% din tariful pentru un adult.
Turcia detine suprematia la capitolul oferte de lux, dar si in privinta varietatii de pachete turistice. O serie de hoteluri de cinci stele acorda reduceri consistente pentru copiii de pana la 15 ani. In Mallorca, Spania, la un hotel de trei stele, cu mic dejun, o familie formata din doi adulti si un copil de cel mult doi ani va plati de la 766 euro, pentru o vacanta de o saptamana.
La Baile Felix, la un hotel de trei stele, tariful pentru un adult porneste de la 81 lei/noapte, pentru cazare cu mic dejun. Copiii pana la sase ani nu platesc nimic pentru cazare si mic dejun, iar cei intre sase si 12 ani au gratuitate numai la cazare.