Intre 11 si 21 mai, la Arad s-a desfasurat Festivalul International de Teatru si Film UNDERGROUND, ajuns in 2009 la editia a VII-a. O editie organizata in ciuda crizei, dupa cum declara chiar directorul festivalului, Ovidiu Balint, cu un buget important (90.000 – 100.000 euro).
Este meritul unei echipe omogenizate pe parcursul a sapte editii de a fi stiut sa atraga sponsori si parteneri de clasa, institutii de cel mai inalt nivel cultural european: Ministerul Culturii si Cultelor, Ambasada Japoniei, Institutul Cultural Francez, Institutul Cultural Polonez, Centrul Cultural Ceh. Institutii cu renume care au participat la acest interesant proiect cultural si cu ajutorul carora spectatorii aradeni au avut posibilitatea sa vada spectacole produse de trupe straine (in intregime sau in cooperare cu trupe romanesti). In continuare, cateva succinte notatii despre o parte dintre spectacolele partenerilor straini ai undergroundului aradean.
Spectacolul „Iarna” („L’hiver”) este un adevarat exemplu de colaborare culturala europeana. Textul prezentat de „La compagnie du rire en carton fat” apartine dramaturgului norvegian Jon Fosse (Jon Fosse a mai fost pus in scena la Arad de catre Radu Afrim), a fost tradus in franceza, pus in scena de Laurence Blasco, prezentat (cu sprijinul ambasadei Norvegiei) la festivalul de la Avignon unde s-a bucurat de mare succes. Un El (Matthieu Quéré) si o Ea (Soumya Teffahi), doi oameni cu biografii ce apartin unor straturi sociale diferite, sunt adusi de intamplare intr-un acelasi punct, in acelasi moment. Se intalnesc intr-o seara friguroasa, se simt atrasi unul de celalalt, intalnirea le tulbura, le deturneaza traseele pe care viata parea ca li le trasase… Mai mult decat sentimentele si dorintele se „vede” ca personaj frigul nordului care poate patrunde nu numai in oase ci si in inimi. Spectacolul este o miniatura bine slefuita in care mai ales actrita Soumya Teffahi a impresionat prin finetea nuantarii starilor de la o „nana” rebegita de frig, ametita si vulgara pana la femeia delicata, discreta, mai greu de varat in pat; poate ca basmul cu Printesa Gheturilor este totusi adevarat…
Mai aproape de duritatea underground a fost un alt spectacol venit din Franta „Linia – Primul” de Israel Horovitz, prezentat de „Compagnie des Aléas” in regia semnata de Léa Marie Saint Germain. Un spectacol a carui tema coincide cu un banc de pe la finele epocii de aur ceausiste: un pieton simte brusc o ameteala, inchide ochii si pentru un minut-doua se sprijina pe o usa aflata la indemana. Cand isi revine constanta ca in spatele sau se formase o coada de 15-20 persoane. Usa pe care se sprijinise era a unui magazin alimentar… Cei cinci actori Pierre-Edouard Bellanca, Aurélien Gous, Chirza Aich, Arnaud Perron, Clément Genin inchipuie cinci personaje aflate intr-o competitie acerba pentru o pozitie cat mai buna daca se poate pentru primul loc. O competitie extrem de dura in care orice actiuni sunt permise, de la favorurile sexuale pana la lichidarea fizica a adversarului. Orice lovitura sub centura, orice stratagema care destabilizeaza sau deruteaza adversarul este bine-venita. O piesa care nu face aluzie ci aduce pe scena celebra stare de competitie pentru care sunt pregatiti inca din scoala tinerii de azi, stare in care fiecare trebuie daca nu sa-si urasca de moarte, macar sa-si antipatizeze profund concurentii transformati din simpli adversari in inamici.
„Gigantea” basmul cu conotatii politice, sociale (si militare) actuale prezentat intr-o coproductie a companiei franceze „Les trois Clés” si Teatrului de Marionete Arad a adus pe scena actori, actori-manuitori si papusi. si multe maturi care se pot transforma in arme automate ucigatoare. Intr-o tara imaginara in care grija principala este asigurarea apei de zi cu zi, un baietel este rapit si transformat in soldat, asa cum se intampla din pacate in destule state africane… Regizorii Eros Galvao si Alejandro Nunez au creat un spectacol viu, ritmat, cu efecte scenice care-i solicita din plin pe Lenuta Roman, Sigfrido Rivera si pe regizori care apar si in rol de actori. Totul pentru pacea tot mai nesigura si pentru aurul albastru – apa, acea resursa tot mai greu de gasit…
„Hungarian Light Mix” de Csikos Ildiko prezentat de Atelierul „Focus” din Szeged a reusit sa prezinte (in limba maghiara dar si) intr-un limbaj scenic gestual comprehensibil tipuri din balciul societatii maghiare de la inceputul mileniului III. Adevarate statui care prind viata si exemplifica optiuni si atitudini de la patriotismul exagerat pana la dragostea fara speranta asezate in scena de un maestru al aranjamentelor intr-un soi de déjà vu la scara istoriei contemporane.
„Clinamen” spectacolul prezentat de „TanzLaboratorium” din Kiev Ucraina mi s-a parut a fi spectacolul cel mai apropiat de notiunea „underground clasic”. Ideea spectacolului porneste de la Clinamen o definitie a lui Lucretiu (de pe vremea cand Europa era inca tanara) pentru starea de deviere de la traiectoriile prestabilite ale deplasarii atomilor in vid, o mica incertitudine care ne fereste de automatismul absulut. Trei actori Larisa Venediktova (care semneaza si regia), Olga Komisar si Oleksandr Lebediev dupa ce-si delimiteaza cu grija (cu banda alba) un spatiu ce pare a avea legi diferite de ale restului lumii intra intr-un soi de transa se dezbraca, isi schimba hainele, se misca ca automate pe anumite trasee, iar se dezbraca, hainele incep sa-si schimbe posesorii in mod ciudat incat un actor sa fie imbracat cu garderoba comuna a celor trei iar ceilalti doi sa ramana (aproape) goi. Actorii ies din spatiul magic se imbraca normal si cu aceeasi banda alba delimiteaza un alt spatiu care cuprinde vreo 15 spectatori, dintre care vreo 5-6 fug imediat… Si spectacolul de 40 minute s-a terminat, spectatorii au ramas imbracati, dar si (poate) ingandurati. Atentie, oricand poti da peste un spatiu cu alte legi, periculoase pentru imaginea (sau/si respectabilitatea) personala…
