2,3K
Perioada de campanie electoral face ca Festivalul International al Teatrului de Studio, organizat anual de catre Teatrul Alexandru Davila, sa intre intr-un con de umbra. Noi speram ca pitestenii sa nu-l trateze cu indiferenta, pentru ca este un eveniment cultural de referinta, in cadrul caruia puteti viziona piese de teatru puse in scena de teatre din intreaga tara, si nu numai.
5 tari si 14 spectacole
Festivalul International al Teatrului de Studio se desfasoara in perioada 16 – 22 noiembrie si cuprinde un numar de 14 spectacole. Noutatea acestei editii consta in faptul ca festivalul va avea doua sectiuni, una care se va desfasura in Sala Studio Liviu Ciulei, iar cealalta sectiune, cea de teatru – lectura, va fi pusa ,,in scena” la ceainaria-librarie ,,La Librarie, mon cher”, de pe Strada Crinului (Pitesti).
In afara de teatre din tara noastra, vor participa si trupe din Bulgaria, Serbia, Macedonia si Ungaria. Al. Davila scoate la concurs doua piese: ,,Cine este acest Ionesco?” de Richard Letendre, in regia lui Bogdan Cioaba, si ,,Arca lui Iona”, de Florentin Sorescu.
Startul, La librarie, mon cher!
In calitate de co-organizatori ai Festivalului International de Teatru de Studio, alaturi de Teatru Al. Davila, deschiderea neoficiala va avea loc la ,,La librarie, mon cher”, incepand cu ora 20.00. Sunteti asteptati la o seara de Teatru lectura, cu trei piese scurte – Cehov, Cantecul Lebedei si Aldo Niculai, Accidentul si Scurtcircuit.
De asemenea, duminica, 18 noiembrie, sunteti asteptati la o noua lectura – de data aceasta chiar in cadrul festivalului, regizata de doamna Cezarina Udrescu, nimeni altcineva decat una dintre regizoarele Teatrului Natonal Radiofonic. Intrarea este libera, iar rezervarile se fac la tel. 0751.21.77.90 si 0743.11.65.17.