Intr-o editie trecuta, la sfarsitul unei conferinte sustinute de criticul George Banu, Constantin Chiriac, directorul festivalului International de Teatru Sibiu, „recunostea” in fata unor probe evidente ca „prezenta criticului George Banu este de natura sa ridice coeficientul de competenta teoretica a festivalului sibian”. Si pentru a-si colora artistic afirmatia, profitand de faptul ca in plina desfasurare a „spectacolului cultural George Banu” Sibiul a fost cuprins de o furtuna cu tunete si fulgere, directorul festivalului l-a numit pe criticul-conferentiar „un adevarat Prospero al gandirii teatrale”.
Profitand de prezenta in festival a unor personalitati cu putere de decizie (sau macar de influenta) in zona politicii culturale ca Teodor Paleologu ministrul culturii (prezent la mai multe manifestari, facand naveta intre festivalul de film clujean TIFF si FITS), presedintele Institutului Cultural Roman Horia Roman Patapievici, sau Raluca Turcan deputat de Sibiu in Parlamentul Romaniei, s-a vorbit despre strategiile de promovare a teatrului romanesc (si -in general – a culturii romane) in zone geografice cu traditie culturala consolidata.
In acest context s-a vorbit despre efortul pe care Ministerul Culturii il face pentru a sustine financiar deplasarea la Festivalul de la Edinburgh a spectacolului „Faust” de Silviu Purcarete. S-a vorbit chiar in prezenta directorului acestui festival Jonathan Mills „indragostit de spectacolul sibian” si dispus sa contribuie cu 1.500.000 euro, din totalul estimat la 2.100.000 euro. Asadar, ar ramane contributia romaneasca de aproximativ 600.000 euro din care Ministerul Culturii ar putea, pare-se, asigura 300.000 euro… Om vedea daca suntem in stare de o mobilizare financiara care ar acoperi ceva mai putin de o treime din costurile deplasarii. Dar fiindca presedintele ICR a vorbit despre „opera culturala si civilizationala” a teatrului sibian iar deputatul Raluca Turcan despre „necesitatea schimbarii perceptiei despre cultura romana in afara”, poate ca s-o face – totusi – ceva…
In aceeasi idee a respectarii si promovarii creatiei romanilor, nu numai in afara ci si in Romania, avand in vedere prezenta la cel mai inalt nivel al institutiilor culturii romane, m-am interesat de soarta operei lui Eugen Ionescu in situatia in care fiica acestuia, Marie France Ionesco a interzis reprezentatiile in limba romana. Am anuntat si perspectiva reala a reprezentarii la centenar a piesei ionesciene „Cantareata cheala” in limba Esperanto – „La kalva kantistino”. Deja, cu ajutorul centrelor de Esperanto de la Timisoara si Sibiu se pregateste textul in Esperanto, text ce va sta la baza spectacolului ce urmeaza sa fie prezentat in noiembrie, la Slatina, de regizorul Mihai Lungeanu, spectacol completat probabil de un simpozion (tot in esperanto) pe tema Ionesco. Asa, ca o confirmare a absurdului romanesc. si frantuzesc!
In fata pozitiei (cel putin) evazive a factorilor de conducere (ministru, presedinte ICR, deputat), care risca sa duca la lipsa unei atitudini oficiale, criticul George Banu a intervenit energic aratand ca nu este de acceptat ca opere aflate in patrimoniul cultural al umanitatii sa fie interzise publicului din cauza toanelor mostenitorilor (trebuie remarcat ca din pacate exista in lume si alte cazuri). „Pana acum – spunea George Banu – aveam de a face doar cu vaduvele abuzive, iata ca prin pozitia ciudata a doamnei Marie France Ionesco cunoastem si categoria fiicelor abuzive… Este de neconceput si de neadmis o astfel de pozitie. Eu am avut sansa unei singure intalniri cu Eugen Ionescu, si strabatand pe jos cateva strazi la un moment dat am dat de un bistro care se numea „Le Thermometre… Ia uite ce firma simpatica, precis asta i-ar fi placut lui nenea Iancu…”
Criticul George Banu sublinia amuzarea incantata lui Eugen Ionescu, ca dovada ca – dupa parerea fiicei sale Marie France – tatal sau „n-are nimic in comun cu literatura romana”… Pentru ca discutia s-a amplificat ministrul culturii a decis ca o scrisoare continand pozitia lumii teatrale prezente la Sibiu va fi prezentata mostenitoarei abuzive.
Imi pare rau ca in aceste zile n-am reusit sa gasesc pe niciunul dintre directorii teatrului „Eugène Ionesco” din Chisinau, prea ocupati cu mutarea intr-un nou sediu (a patrulea sau al cincilea in 18 ani…). Stiu insa ca pe afisul teatrului „Eugène Ionesco” din Chisinau se afla „Lectia” ionesciana si consider ca pe Marie France Ionesco n-ar trebui s-o deranjeze o reprezentatie a teatrului chisinauan, ca doar s-ar juca in… moldoveneste. Poate ca reprezentarea in localitatea sa natala de catre doua teatre care-i poarta numele a doua piese, una in Esperanto, cealalta in „moldoveneste” ar fi un summum al omagiului adus unui co-autor al absurdului. Sunt convins ca pe langa efortul financiar romanesc de 600.000 euro necesar deplasarii spectacolului sibian la Edinburgh, sustinerea financiara a spectacolelor dedicate centenarului Ionesco ar fi doar un mizilic.
Sa speram ca in ceea ce priveste „Faust” si prezentarea operei ionesciene in Romania, frazele frumoase spuse si asigurarile primite la Sibiu nu vor ramane doar vorbe in vant, ci se vor transforma in realitati, in puncte de sprijin si repere importante pentru cultura romana.
