Compania organizatoare a concertelor pe care Michael Jackson ar fi trebuit sa le sustina la Londra, din iulie, negociaza cu cateva studiouri de la Hollywood pentru a realiza un documentar despre ultimele zile din viata ,,Regelui muzicii pop”.
Compania AEG Live, caci despre ea este vorba, spera sa recupereze astfel o parte din cele 30 de milioane de dolari pe care le-a cheltuit cu pregatirile pentru cele 50 de concerte pe care Michael Jackson ar fi trebuit sa le sustina la O2 Arena din Londra, din 13 iulie. O intelegere intre AEG Live si un mare producator de la Hollywood va fi incheiata, probabil, la inceputul acestei saptamani.
Michael Jackson a decedat pe 25 iunie, la varsta de 50 de ani, in urma unui stop cardiac. Nici pana acum nu s-au identificat cauzele mortii, fiind luata in calcul din ce in ce mai serios ipoteza unei crime. Va fi foarte interesant de vazut care va fi si ipoteza care va sta la baza filmului…