Dumitru Augustin Doman: – Dragă Gabriel Cazan, ești scriitor, activist cultural și civic, om al muntelui, om de teatru… Nu e obositor? Cum le împaci, cum îți împarți timpul?
Gabriel Cazan: Nu este obositor pentru că le fac cu pasiune. Și nu le fac pe toate în același timp. Cum ar fi să le amestec?… Ha, ha, ha! Îmi și închipui și mă pufnește râsul. Cred că voi scrie o carte despre asta… Ar fi interesantă, nu?
DAD: – Trăiești într-o familie de artiști, unde soția e actriță și regizoare, fiica scriitoare și actriță… E o conviețuire pașnică, artele sau orgoliile nu se ciocnesc din când în când?
GC: – Offf… greu, dar frumos! Îți dai seama ce certuri frumoase avem? Pe idei, pe concepte, din cauza reflectoarelor, din cauza muzicii, din cauza neatenției mele de a mânui mai multe aparate în același timp…de a nu fi atent, de a nu fi prezent, de a…
DAD: – La care din cărțile tale ții cel mai mult?
GC: – La toate! Pe toate le-am scris cu sufletul! Iar eu îmi iubesc sufletul pentru că-l conștientizez.
DAD: – Îți mai amintești de prima carte pe care ai citit-o?
GC: – ” Legendele Olimpului ” în același timp cu ”Lumea animalelor după Brehm”
DAD: – Un personaj care te-a marcat în copilărie?
GC: – Winnetou. Îl iubesc pe Winnetou!!! Am plâns când am aflat că a murit Pierre Brice!…
DAD: – Continuă începutul de frază: „Pentru mine fericirea înseamnă…
GC: – …să-mi iubesc familia și, la fel, să fiu iubit de membrii ei”
DAD: – Care e culoarea ta preferată, acum, toamna?
GC: – Maron…
DAD: – O întrebare pe care am pus-o și la Radio Erevan: Poate un dictator să impună o democrație perfectă la el în țară și în alte țări?
GC: – Îți dau un răspuns ca pentru Radio Erevan: doar dacă este singur…
Dar vreau să dau și un altul: depinde de poporul țării. La noi este cel mai ușor pentru că am trecut printr-una și, încă, nu ne-am învățat minte. Tot ne amintim cu nostalgie de comunism.
DAD: – Spune-ne pe scurt începuturile pasiunii tale pentru Cornel Chiriac și emisiunea lui de la Europa Liberă.
GC: -Am fost coleg de generală cu nepotul lui care avea același nume, Cornel Chiriac. El mi-a zis că are un unchi la Europa Liberă care prezintă muzică. Din curiozitate am căutat postul (mama, auzind ce ascult…mamă ce bătaie mi-a tras! Și acum simt pe spinare coada de lingură cu care mesteca rufele când le fierbea!). Am reușit, într-un final, să ascult emisiunea lui Cornel. Rush a fost formația pe care o prezenta. A fost dragoste la prima… vedere, adică la prima audiție! Și acum am radioul pe lămpi, ”Stassfurt ”, la care ascultam (Nu râde de marca aparatului! Are o denumire predestinată! Dar nu furam nimic, doar ascultam… Poate doar furam cuvintele lui Cornel…)
DAD: – Ai un proiect de cinstire a lui Cornel Chiriac, fiu al Piteștiului. Spune-ne despre el, poate aude/vede cine trebuie.
G.C. – Am vorbit atâta despre el în ultimul timp încât, acum, sunt sigur că se va face! Uite despre ce este vorba: totul a început în 1990. Nu mai reiau ce s-a întâmplat atunci! Doar că am reluat visul meu în 2020 de a-i face în pitești un grup statuar… În acel an, dacă reușeam, făceam o comemorare adevărată (Am scris prima dată „o comemorare pe cinste” dar nu merge, nu-i așa? Am înlocuit. Nu este bună nici asta cu „adevărată” , nu? Dar…n-am altă rimă, știi, ca în bancul ăla…). În fine! În 2020 s-au împlinit 45 de ani de la moartea lui Cornel Chiriac, 50 de ani de la moartea lui Jimi Hendrix și de la cea a lui Janis Joplin, 30 de ani de la moartea lui John Lennon și 50 de ani de la prima apariție pe scenă a formației The Doors (De aici și includerea lui Jim Morrison în ansamblul statuar). Dar n-am reușit! Probabil că nu trebuia atunci…
A mai trecut un an și în 2021 am sperat că vom reuși. L-am inclus și pe Freddie Mercuy în ansamblu, de la a cărui moarte se împlineau 30 de ani, doar, doar!… Dar, nici în acel an n-am reușit. Iată că și 2022 a trecut și …a rămas ca la-nceput! În 2023 nu știu pe cine să mai adaug! Ăia pe care i-am amintit mai sus sunt preferații mei și au fost și ai lui Cornel… Și știi că acum chiar avem o oportunitate extraordinară de a-l face pentru că există un primar deschis la chestiile interesante. Doar că unii din consiliul local sunt (să mă ierți că spun asta!) cam bătuți în cap!
DAD: – Ca autor (și) de proză SF, cum vezi omenirea anului 2100?
GC: – Îmi închipui un Pământ curat, îngrijit, vesel, hrănit de iubirea umană, înconjurat doar de respect, omul nu mai apelează la tehnologie pentru a se dezvolta, ci la el însuși pentru că el este o forță, așa cum a fost construit de Divinitate. Stai, că n-am terminat! Luna va fi o stație de plecare spre destinațiile Sistemului Solar, spre coloniile de pe Marte, spre satelitul Europa al planetei Jupiter și… spre mai departe…
DAD: – Ce carte vei publica anul viitor?
GC: – „Singuri” și poate „Coincidențe”… Sunt terminate amândouă, dar merge greu tipărirea lor. Editura la care publicam, „Singur” , cea mai serioasă editură cu care am colaborat vreodată, a plecat în Anglia și…am rămas singur, în România, căutând…
