Portughezii de la Gwydion vin pentru a doua oara in Romania, de data aceasta la OST Mountain Fest. Evenimentul ce va avea loc la Busteni, in perioada 6-8 august. Trupa isi va prezenta noul album, ,,Horn Triskelion”, lansat la inceputul lunii aprilie.
Cei sase vikingi (Ruben Almeida – vocal, Kaveirinha si Joao Paulo – chitara, Vitor Cesar – bass, Daniel Cesar – clape si Abreu – baterie) au inchinat o cupa de ,,Mead of Poetry” in sanatatea fanilor romani, pe care ii vor revedea dupa ceva mai mult de un an. ,,Horn Triskelion” include 11 piese: „The Departure”, „Fara I Viking”, „From Hel To Asgard”, „Ofiussa (A Terra Das Serpentes)”, „Mead Of Poetry”, „Triskelion Horde Is Nigh”, „Odhinn’s Cult”, „At The Sumbel”, „Cold Tempered”, „The Terror Of The Northern” si „Six Trials To Become A Beerzerker”.