Spectacolul “Hai Hui printre stele” a avut premiera duminică, pe 20 martie, pe scena Centrului Cultural din Mioveni.
Regizat de Laurențiu Tudor, cu un text original scris de Salex Iatma – spectacolul spune povestea Evei, o fetiță de 12 ani, care ajunge împreună cu familia pe o nouă planetă, numită Baby Pământ. Aventurile ei, descoperirile, relația cu familia, dar și schimbările prin care trec cu toții conturează un univers inedit și impresionant.
Spectacolul a fost sold out. După 2 ani de restricții, ne-am putut bucura de sala plină la capacitate maximă. Publicul a fost extrem de cald și implicat, aplaudând minute întregi. Oamenii au fost impresionați de proiecțiile spectaculoase, dar și de poveste, de relația dintre părinți și copil.
“Nu mă așteptam să văd un spectacol atât de complet și complex la Mioveni”, a declarat un tânăr după spectacol.
De altfel, reacțiile oamenilor au fost surprinse video, urmând ca ele să fie împărtășite pe conturile sociale ale Trupei de Teatru Ludicus: facebook.com/trupadeteatruludocus, instagram.com/trupadeteatruludicus.
Publicul a avut ocazia să cânte împreună cu actorii, iar la ieșirea din sală, unele persoane cântau încă fragmente din compozițiile create special pentru spectacol de compozitorul Cári Tibor. Costumele și întreaga scenografie au creat un univers cosmic, de navă spațială, datorită scenografei Diana Nistor. Atmosfera magică a fost conturată de Diana Iacomir, director de imagine, prin proiecții care transpun personajele în mijlocul fantasticului.
Ana Maria Mărgean (Eva, personajul principal), câștigătoarea Românii au Talent 2021, i-a fermecat pe toți cu talentele ei actoricești, de ventrilocie și cu melodiile pe care le-a interpretat. Întreaga echipă a funcționat ca un tot unitar bine coordonat: cuplul de savanți Edward (Andrei Marius Barbu) și Nona (Nuța Ilie) i-au făcut pe cei din sală să danseze o dată cu ei, mama Daria (Alexa Istrate) și tatăl Ziggy (Darko Huruială) au provocat constant hohote de râs, Baby Pământ (Alexandra Pribeagu) i-a emoționat pe toți și i-a rugat pe cei din sală să vorbească despre fricile lor, dar și despre fericire, Kira (Iasmina Crețoi), sistemul de susținere a vieții pe navă, i-a impresionat pe toți prin empatie, iar Eli (Victoraș Matei) a stârnit simpatia tuturor prin personalitatea lui jucăușă. Întregul tablou a fost întregit de coregrafia semnată de Mariana Gavriciuc.
Oamenii au plâns, au râs și s-au luat în brațe. Probabil că îmbrățișările au fost elementul de care ne-a fost cel mai tare dor în perioada restricțiilor. Publicul a fost de toate vârstele: copii și părinți, bunici, cupluri, dovadă că spectacolul, deși gândit pentru cei mici, este un pretext pentru a ne accesa copilul din fiecare dintre noi.
HAI HUI PRINTRE STELE este o călătorie către relația cu familia noastră, indiferent de vârsta de care o avem.
Spectacolul este o producție a Centrului Cultural Mioveni.
Sponsori: Hotel Grandis Apulum, Restaurant Green Pub Mioveni, Cofetăria Maison Alex
Partener media: Itsy Bitsy
HAI HUI PRINTRE STELE
Text: Salex Iatma
Muzică: Cári Tibor
Regie: Laurențiu Tudor
Scenografie: Diana Nistor
Coregrafie: Mariana Gavriciuc
Asistent regie: Alex Potter
Regizor tehnic: Andreea Mehedințu
Video: Vlad Procovanu
Sunet: Sebastian Toma
Video design &, Marketing: Diana Iacomir Veve
Comunicare & Marketing: Andreea Lupescu (Verde)
Manager proiect: Mihai Savu
Manager Centrul Cultural Mioveni: Alin Călinescu
Distribuție: Ana Maria Mărgean, Alexa Istrate, Darko Huruială, Andrei Marius Barbu, Nuța Ilie, Iasmina Crețoi, Victoraș Matei, Alexandra Pribeagu.
Misiune
După ce am experimentat în ultimii doi ani credem că trebuie să ne uităm cu mare atenție la sufletele noastre. Și, mai ales, la cele fragile ale copiilor. Pentru că lumea s-a schimbat într-un mod pe care nu-l înțelegem, iar ei vor lua această confuzie ca fiind normalitate. Și totuși, nu trebuie să le explicăm ce am înțeles noi, ci să îi ajutăm să își pună întrebările corecte. Pentru că explicațiile sunt misiunea lor. Pentru că e lumea lor. Întotdeauna a copiilor. Trebuie să le dăm uneltele potrivite să o poată modela după înțelegerea și valorile lor. Care pot fi noi, care ne pot salva și remodela. Când nu înțelegi ceva, întreabă un copil.