S.C. Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni a început lucrările anuale de revizie a bazinelor, reamenajarea și igienizarea spațiilor verzi, lucrări de reparație și întreținere la locul de joacă și a dușurilor exterioare.
Printre facilitățile și serviciile oferite în cadrul bazei de agrement se numără: bazine pentru adulți și pentru copii, plajă, wi-fi, șezlonguri, terase, spațiu de joacă pentru cei mici, asistență medicală, serviciu salvamar și serviciu de pază și ordine publică.
Terasa extinsa în anii anteriori va funcționa și anul acesta de la data deschiderii sezonului estival. Camerele de supraveghere video, montate pentru siguranța locului, vor completa facilitățile asigurate persoanelor care doresc să-și petreacă timpul liber la baza de agrement Bemo.
Pentru întreținerea gazonului funcționează un sistem de irigare pentru a păstra iarba în permanență proaspătă, iar apa din piscine este curățată cu ajutorul unui aspirator special.
Ștrandul se află în administrarea S.C. Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni S.R.L., iar deschiderea este programată pentru data de 14 iunie, în funcție de condițiile meteo. Conducerea societății anunță că tarifele practicate în acest sezon vor rămâne aceleași de anul trecut:
LUNI, MARȚI, MIERCURI, JOI:
* adulți – 5 lei;
* elevi, studenți, pensionari – GRATUIT.
VINERI, SÂMBĂTĂ, DUMINICĂ:
* adulți – 10 lei;
* elevi, studenți, pensionari – 5 lei.