1,7K
Este binecunoscut faptul ca telefoanele BlackBerry sunt cele mai sigure telefoane atunci cand este vorba de intimitatea convorbirilor personale. Se pare ca producatorul canadian a dat mari dureri de cap marilor puteri, convorbirile fiind foarte greu de interceptat, unele tari dorind chiar sa le interzica intrucat ar fi prea sigure pentru proprietari si prea nesigure pentru… ascultatorii lor.
BlackBerry Dakota este noul model care va fi lansat pe piata anul acesta. Acesta are aceeasi tastatura QWERTY pe care o intalnim si la modelul BlackBerry Bold, insa este dotat cu un ecran mai mare, capabil sa afiseze rezolutie VGA. Acesta are 2.8 inch si pune la dispozitie o interfata touchscreen capacitiva. Rezolutia este de 640 x 480 pixeli, comparativ cu cei 480 x 360 pixeli afisati de modelul BlackBerry Bold. BlackBerry Dakota este un telefon quad-band GSM/GPRS/EDGE, cu suport UMTS tri-band.
Platforma hardware pune la dispozitie 768MB memorie RAM si 4GB spatiu de stocare, pe care este gazduit sistemul de operare BlackBerry OS 6.1.
Telefonul ofera suport pentru conectarea la retele WiFi b/g/n, in banda de 2.4GHz sau 5GHz, modul Bluetooth, tehnologie 3G mobile hotspot si Near Field Communication (NFC).
In centrul atentiei se afla camera foto de 5MP cu suport pentru captura video la rezolutie HD, blitz cu tehnologie LED si sistem de stabilizare a imaginii. Sunetul este redat cu ajutorul unui set de difuzoare stereo, in timp ce pentru muzica vom putea folosi conectorul pentru casti cu mufa jack 3.5mm. Mai avem la dispozitie un accelerometru, senzor de proximitate si compas digital.