De curand, la rectoratul Universitatii Pitesti, elevii de la Dinu Lipatti au organizat o expozitie cu cele mai reusite lucrari. Este vorba de ultima generatie oficiala a pictorului Ion Pantilie, prezent la expozitie si extrem de emotionat de faptul ca o parte dintre elevii de astazi se vor regasi printre colegii sai de maine.
Este ultima generatie de elevi?
Oficial, da. Neoficial, as mai putea preda o perioada.
Ce parere aveti de creatiile elevilor dumneavoastra?
Este o expozitie matura, trimitem in lumea artelor vizuale patru generatii care precis nu ne vor face de ras, in sensul ca au incercat sa se elibereze de ceea ce inseamna acea influenta total vizibila a profesorului care i-a indrumat.
Vedeti viitoare semnaturi de valoare printre elevii dumneavoastra?
Da, categoric. Deja sunt aici niste nume care s-au afirmat, sunt copii care au castigat olimpiade cu locul I.
Dati-ne cateva nume despre care vom mai auzi!
Sigur ca da: Catalina Militaru – pictura, Radu Anghel – design, Tanase Alexandru – arhitectura, Georgeta Gherghinoiu – grafica, chiar si Grosu Ramona… Sunt foarte multi. Dar m-am referit la acesti copii pentru ca sunt peste medie iar semnaturile lor sigur vor fi cumparate, pentru ca, mai nou, se cumpara semnatura artistului, si este bine. Asta inseamna ca in sfarsit lucrurile in Romania au inceput sa se schimbe si se cumpara nu numai imaginea, care este stereotipa si mimetica, ci si creatia. Am un pic de malitie cand spun treaba asta, dar o spun cu placere.
Oricum, va avantajeaza faptul ca a inceput sa se cumpere semnatura artistului…
Nu vorbeam despre mine, eu doar ma bucur ca acesti copii sunt mandri ca m-au avut ca profesor. I-am vazut pe multi cu lacrimi in ochi, ceea ce inseamna ca am convietuit patru ani si probabil ca despartirea asta temporara ne va reuni peste cativa ani in postura de colegi. Asta este cea mai mare satisfactie, alaturi de cea ca elevul trebuie sa-si depaseasca profesorul, este o conditie a firii. E ultima serie oficiala si sunt foarte emotionat.
SPAȚIU PUBLICITAR
Catre ce se indreapta generatia care tocmai a iesit din mana dumneavoastra?
Se indreapta catre ce se intampla in arta universala, ceea ce este foarte bine, inseamna ca sunt europeni si in tot ce fac depasesc granitele tarii cu curaj si cu o inscriere fireasca intr-un circuit normal: al minimalismului, al esentialismului, al constructivismului, deci a tot ce se intampla, fara a fi neaparat niste plagiatori. Si chiar nu sunt!
Deci inca se mai poate aduce ceva nou in pictura.
Fireste! Cine crede ca pictura si-a spus ultimul cuvant, greseste. De ani de zile i s-a cantat prohodul. N-are cum sa moara ceva ce s-a creat, in cel mai rau caz isi schimba modalitatea de perceptie. Si eu, ca artist, fac acest lucru: schimb in permanenta tot ceea ce cred eu ca satisface din punct de vedere al perceptiei si in primul rand al prezentarii, nu al reprezentarii. De aceea bat eu moneda pe mimesis, care este din pacate prezent si care inca, inca mai este cumparat intr-un anume mediu.
V-ati sfatuit vreodata elevii sa se apuce de altceva, ca din arta multi nu traiesc prea bine?
Niciodata! Dar nici nu le-am spus ca din pictura se traieste, pentru ca partea asta comerciala poate sa vina dupa si nu este primordiala. Este o mare greseala si, din pacate, in lumea noastra se pune intrebarea: la ce pret se vinde
lucrarea? Sigur, ca asa este, e normal sa aiba un pret, e bine sa aiba un pret, dar pretul asta il fac o serie intreaga de factori printre care pe locul intai trebuie sa fie valoarea.
Pe de alta parte traim in tara in care oamenii de valoare au fost apreciati abia dupa moarte…
Nu ma mai raportez la Romania, din fericire ma raportez la spatiul european in care am intrat. Toate expozitiile pe care le-am facut in afara mie, personal, mi-au demonstrat ca suntem tratati altfel decat credem. Falsa noastra impresie ca venim din est pe ei nu-i intereseaza prea mult. Daca ne uitam la numele lor sunt de rezonanta slava, romanica, romaneasca, mai putin nemti sau occidentali si mai repede dinspre sud-est…
Acoperim noi si aria nemtilor cu zvastici puse pe fundul poneilor roz…
Exact! Dar eu zic ca scapam de obsesia asta, trebuie sa scapam, n-are nicio legatura cu arta! Stiu ca a fost o magarie acolo… Poate ca si politicul este o forma de afirmare, dar eu nu agreez maniera.
Numai ca din ce in ce mai mult politicul isi baga coada si in domeniul acesta…
La prima vedere asa este si, din nefericire, domnul Patapievici, fata de care am o stima deosebita, a incurajat aceast tip de arta fara sa consulte si alte generatii decat cele teribiliste. Ce se intampla nu este o noutate. Si pe vremea dadaistilor era la fel, numai ca arta adevarata si profunda si-a facut drum mai greu, mai incet, mai cu icneli, cu poticneli, dar s-a asezat la locul ei. Timpul le aseaza, din fericire, pe toate. Iar faptul ca in Romania se recunosc valorile dupa moarte, ceea ce este pe jumatate adevarat, e un pic fortat. Nenorocirea, insa, este ca cei care au bani in momentul acesta fac parte din categoria celor care nu-si merita nici banii si nu-si merita nici casele in care stau ca sa stie sa le orneze pe masura.