Centrul comercial Pitești Mall s-a transformat într-o destinație exotică sâmbătă seara. Într-un un decor ce amintea de plajele însorite, pline de nisip fin și umbrite pe alocuri de palmieri exotici, superbele manechinele au defilat în costume de baie care de care mai viu colorate și mai sexi, spre deliciul domnilor din public.
Ploaia nu i-a speriat pe piteștenii cu chef de distracție, aceștia venind în număr mare la Pitești Mall, acolo unde atmosfera a devenit “fierbinte” datorită fetelor frumoase care au defilat în ținute sumare, de plajă. Magazinele din centrul comercial au prezentat cele mai noi colecții de costume de baie, accesorii și încălțăminte din această vară, aducând în fața spectatorilor ultimele noutăți din fashion.
Clientele au putut admira în cadrul prezentării de modă organizată la Pitești Mall ținutele care se poartă vara aceasta și care sunt în tendințele acestui sezon, putând să-și achiziționeze după fashion show piesele cheie pentru a atrage toate privirile admirative pe plajă.
Spectacolul exotic a fost întregit de momentele de dans flamenco cu mișcări elegante și ritmuri pasionale, dansatorii stârnind aplauzele publicului.
Dorian Popa a sosit în Pitești Mall cu două ore mai devreme față de ora la care avea programat concertul, luându-și fanii prin surprindere când și-a făcut apariția lângă scena din centrul comercial. Artistul a avut răbdare să se pozeze cu toții fanii și a împărțit autografe tuturor. Tinerii au ținut să facă selfie-uri și cu iubita lui Dorian, aceasta însoțindu-l pe artist la Pitești.
Seara s-a încheiat cu show-ul susținut de fostul concurent de la emisiunea “Sunt celebru, scoate-ma de aici!”, acesta cântând pe scena din Pitești Mall, alături de fanii săi, cele mai cunoscute piese ale sale.
Surprizele nu s-au oprit aici pentru clienții Pitești Mall, magazinul Marionnaud oferind doamnelor și domnișoarelor din public premii, dar și ședințe gratuite de flash make-up, iar magazinele din centrul comercial și-au întâmpinat vizitatorii cu reduceri de până la 70%. Promoțiile vor continua toată vara, la Pitești Mall!