Foarte interesant unul dintre subiectele abordate în ultimul număr al revistei de cultură Argeş, editată de Centrul Cultural Piteşti! Scriitorul şi criticul Gheorghe Grigurcu face o analiză a scriitorimii aduse de valul post-decembrist, pentru care… p*la face literatura, doar de dragul de a şoca sau, mai mult, cu pretenţia de curent avangardist ce revarsă peste noi toate zoaiele conştientului şi subconştientului.
A nu se înţelege că un limbaj trivial în literatură ne-ar zgâria retina, pentru că nu suntem genul care ne dăm, ipocrit, ochii peste cap, însă criticul Grigurgu punctează foarte bine faptul că, majoritatea… pornoautoarelor, pe care le şi trece în revistă, fac o literatură goală de conţinut, de idei şi, pe alocuri, de inteligenţă. Vă prezentăm, mai jos, câteva citate sugestive din interviul pe care scriitorul l-a acordat revistei Argeşul!
,, O vulgaritate prea ostentativă pentru a nu avea aerul unei mode cu viaţă scurtă, al unui accident”
,,Aşa-zişii douămiişti au adus spectacolul unei manifestări în afara canonului cultural. Frecvent, mult prea frecvent, un existenţialism simplificat, sordid, sustras oricărei conştiinţe normative, fie şi al uneia numite familiar “buna creştere”. O vulgaritate prea ostentativă pentru a nu avea aerul unei mode cu viaţă scurtă, al unui accident. Fără nici o privire aruncată în trecut sau în viitor, în această înscenare a unui prezent de doi bani. Să fie vorba cumva de o reacţie, fie şi întîrziată, la îndelungile restricţii ale perioadei totalitare, aşa cum ne străduiam a scuza iniţial un atare fenomen ultranonconformist? Parţial, da. Dar e cu precădere un răsfăţ al “libertăţii” totale. Condeierii se scaldă voluptuos în drojdiile sale, ţinînd a dovedi cu sumbră superbie un cinism al occidentalizării. Aidoma unor hipioţi tardivi, la scară provincială. Însă lucrurile n-ar putea fi oare privite şi pe reversul lor? Chiar excesul în reducţie, sfidare, imundicii n-ar putea fi luat drept un soi de protest involuntar împotriva unei lumi tot mai mult grevate de anomie, tot mai slobodă în eterogenităţile sale tinzînd spre extravaganţe care stupefiază, consumă fiinţa? Ca un simptom al vlăguirii unei ordini? Ca o epuizare care caută cu furie, aidoma unui colac de salvare, originalităţile cu orice preţ? Fie şi cele stridente, derizorii, aidoma inhalării unui drog ieftin?”
,,Azi, ce întîlnim la scriptorii noştri? Dejecţii nu doar mentale, ci şi fiziologice.”
,,Numeroşi condeieri juni cultivă extremele liberalizării şi antiliberalizării, într-o insolită conjuncţie. Fascinaţia impudorii face casă bună cu criteriile comuniste, într-un amestec în care am putea vedea reziduurile întîlnirii a două epoci. Un punct slab al douămiiştilor îl constituie neîndoios ignorarea predecesorilor, producînd un vertij al golului astfel ivit. (…)
Azi, ce întîlnim la scriptorii noştri? Dejecţii nu doar mentale, ci şi fiziologice. Din păcate, aproape numai un asemenea material. N-ar putea fi vorba de o eliberare cît de cît onorabilă din cutumele literare, deoarece ele sînt înlocuite de o nişă extrem de îngustă, semnificînd mai curînd captivitatea (bar, pat, argou, obscenitate cît încape şi mai mult decît atît). O neruşinare obsesivă, în care excelează nu doar poeţii, ci şi poetele, care se pare că sînt mai numeroase. Care poete au… avansat. Ehei, unde sînt îndrăznelile pionierei Rodica Draghincescu, care ne apar în prezent aproape inocente?
Listă parţială a bravelor noastre pornoautoare
,,Iată o listă parţială a bravelor noastre pornoautoare, alcătuită de Alex. Ştefănescu: Cristina Nemerovschi, Ioana Baietica, Claudia Golea, Ioana Bradea, Lorena Lupu, Ana Baston, Alina Nedelea, Petronela Rotaru. Excedat de invazia valului licenţios, criticul face următorul comentariu în marginea romanului Cristinei Nemerovschi, Sînge satanic: “De sute de ori este transcris în roman cuvîntul «pulă». Îţi vine să crezi că autoarea a cumpărat întreaga recoltă de «pule» a ţăranului din Povestea poveştilor a lui Ion Creangă şi a răsturnat-o în paginile cărţii ei (lăsîndu-le neconsolate pe cucoanele din aceeaşi poveste, dornice să-şi achiziţioneze şi ele cite una)” (România literară, nr. 17/ 2015)…
Dar am putea avea în vedere măcar o “luptă între generaţii”, un fapt recurent în spaţiul defel paşnic al literelor, după cum s-ar putea întreba un spirit mai conciliant? Dacă dăm un răspuns afirmativ, ne-am putea reprezenta o atare luptă în felul următor: o confruntare între mînuitorii de floretă şi nişte inşi care vor să arunce asupra lor găleţi conştiincios umplute cu dejecţiile luate dintr-o hazna.”
