Participanții la Festivalul Internaţional de Folclor „Carpaţi” vor evolua sâmbătă, 12 august a.c., în Mioveni, pe platoul Casei de Cultură a Sindicatelor „Dacia.
Iată programul:
Ora 18.00: Parada ansamblurilor de dans participante la Festivalul Internaţional de Folclor „CARPAŢI”, pe Bulevardul Dacia;
Ora 19.00: Spectacol folcloric – muzical coregrafic prezentat de ansamblurile participante, pe Platoul Casei Sindicatelor "Dacia" din Mioveni.
Evoluția grupurilor participante din Armenia, Brazilia, China, Irlanda, Italia, Coreea de Sud, Mexic, Polonia, Republica Moldova, Turcia, Bulgaria şi România – Ansamblul ”Dorul”.
Ediția din acest an a Festivalului Internaţional de Folclor „Carpaţi” se desfăşoară în municipiile și orașele județului sub egida Sărbătorilor Argeşului şi Muscelului în perioada 10-15 august.
Organizatori: Consiliul Judeţean Argeş, Centrul Cultural Judeţean Argeş, Primăria şi Centrul Cultural Mioveni.