Ionuţ Vulpescu este singurul ministru al Culturii din ultimii 25 de ani care nu evită să vorbească de funie în casa spânzuratului. Iată ce scrie în editorialul din revista Cultura, nr. 507/12 martie 2015:
„Din clipa în care s-au acceptat bugete sub 1% din PIB, speranţele unei redresări au scăzut spre zero. Când ţi se pune pe masă un procent de 0,08%, chiar dacă te baţi ca un leu şi obţii o majorare de 100% (imposibilă în practică, din motive pe care specialiştii le cunosc), de-abia dacă ajungi la 0,16% din PIB: procent la fel de puţin satisfăcător ca şi 0,08%…”
Asta e situaţia, dar tânărul ministru sugerează nişte idei de finanţare a culturii române actuale:
„…există câteva mari companii private, cu activităţi solide, care contribuie la bugetul României. Şi ar putea contribui mai serios şi la bugetul culturii române. Pentru primele 10 companii private din economia naţională, o sumă de 500.000 de euro nu reprezintă o rană în conturi. Pentru bugetul Ministerului Culturii, suma (însumată) de 5.000.000 de euro ar reprezenta o gură de oxigen. Nici una dintre aceste mari companii nu a făcut, până acum, acest gest de respect faţă de cultura naţională, deşi aceasta creează un brand de ţară de care şi ele profită”.
Dar, dacă n-a reuşit aceasta, a reuşit alta:
„Deocamdată, am făcut un prim pas. Guvernul României a decis ca 2% din încasările Loteriei Române să fie vărsate, de acum încolo, culturii. N-am făcut, astfel, decât să revenim, până la urmă, la o anumită normalitate şi la o tradiţie istorică: între cele două războaie mondiale, Alexandru Rosetti a construit strălucita Fundaţie Culturală Regală cu ajutorul contribuţiei de 10% din profitul Loteriei Române, pe care Regele Carol al II-lea a destinat-o culturii. Operele patronate de Fundaţie au rămas pentru totdeauna în panteonul cultural naţional.
Suma nu este uriaşă şi nici măcar îndestulătoare, mai ales în condiţiile în care şi Loteria Română îşi revine cu greu, după mai multe administraţii neperformante. Însă este un prim pas în direcţia care poate salva cultura română de indigenţă. Dacă Loteria Română poate, pot şi alte mari companii de stat. Dacă pot marile companii de stat, pot şi marile companii private”.
Acum, mai rămâne de văzut cum se vor repartiza aceşti bani, cum se vor încăiera pe ei unii şi alţii, cum se vor sifona şi, în final, dacă va rămâne ceva de pe urma lor în cultura română.
