De vreo trei secole incoace, literatura este intr-un continuu declin, iar acum isi trage ultima suflare – asta propavaduiesc asa-zisii teoreticieni declinisti, care dau ca sigur decesul literaturii, al filosofiei, al culturii in general. Ce parere au scriitorii argeseni despre aceasta teorie fatalista? Am avut prilejul sa fim martori la o dezbatere extrem de interesanta pe aceasta tema, cu prilejul dublei lansari de carte a filosofului Leonid Dragomir.
Leonid Dragomir:
Chiar daca filosofia a murit, uimirea trebuie sa continue
Filosoful Leonid Dragomir considera ca, indiferent daca literatura sau filosofia si-au dat obstescul sfarsit, important este ca gandirea si uimirea sa continue. In caz contrar, am putea vorbi inclusiv despre moartea omului.
,,S-a tot vorbit in postmodernism despre moartea multor discipline. S-au scris pagini stralucite, spre exemplu Heidegger a scris despre <Sfarsitul filosofiei si sarcina gandirii>, in care arata ca, desi filosofia, in sens traditional, s-a sfarsit, gandirea continua, ceea ce cred si eu. Chiar daca se poate vorbi despre moartea filosofiei si literaturii in sensul de discipline riguros delimitate, totusi, mobilul filosofarii care este, de la Aristotel incoace, uimirea, ramane, pentru ca altfel cred ca putem vorbi si de moartea omului, intr-un sens cat se poate de nemetaforic. Daca putem privi uimiti lumea si sa iesim din banalitate si rutina, suntem in zona in care problema salvarii se poate pune, daca nu… e putin mai complicat” explica Leonid Dragomir.
Mircea Barsila:
,,Omul de azi mu mai vede nimic decat bani, interese care tin de un imediat adesea vulgar”
Criticul Mircea Barsila este de parere ca nu se poate vorbi despre o moarte a literaturii, ci, mai degraba, de o criza de personalitati, de capodopere. O criza care este doar o chestiune de timp. Cat timp? Greu de spus… Mircea Barsila sustine ca, in zilele de astazi, omul a devenit mult prea preocupat de rotirea in jurul propriei axe sau a propriei prosperitati materiale.
,,Tema mortii literaturii este una actuala in situatia in care ni se pare noua ca a disparut interesul pentru literatura, filosofie, interesul fiind indreptat catre lucrurile de la televizor, inclusiv emisiunile una mai proasta decat alta. Suntem in acea cultura formata la TV si, din pacate, foarte putine sunt emisiunile cu caracter educativ. Oare inainte de 1940 se citea mai mult ca acum? Cred ca nu, pentru ca s-a miscat contextul socio-cultural. In domeniul teoriei literaturii s-a vorbit demult despre moartea genurilor culturale in sensul ca intr-o anumita etapa, un anumit sistem ideologic, cultural aduce in prim-plan anumite specii dar nu le garanteaza si perpetuarea lor. Ceea ce salveaza de la moarte genurile sunt capodoperele. Si acum, printr-o analogie, ma gandesc daca nu cumva ceea ce va salva si literatura si filosofia sunt personalitatile.
Daca un gen a avut o capodopera in istoria sa, el poate intra intr-o anumita stare de latenta, dar nu dispare, ramane in constiinta oamenilor si, asa cum se misca in mod imprevizibil statutul genurilor, e posibil ca la un moment dat sa aiba loc un act de resuscitare a speciei, a genului respectiv. Asa cred ca stau lucrurile si in ceea ce priveste moartea culturii, nu doar a literaturii. A culturii pe care noi o consideram a fi o coloana chiar a existentei umane.
Intr-adevar, nu mai este entuziasmul acela din comunism… A cunoaste literatura era o unitate de masura a calitatii individului, de aceea se intreceau, care mai de care, sa citeasca mai mult. Dar interesul pentru literatura era o alternativa atunci. Acum, omul a ajuns, din pacate, in situatia de a se roti tot timpul in jurul axei sale. Nu mai vede nimic decat bani, interese care tin de un imediat adesea vulgar” marturiseste criticul Mircea Barsila.
Florentin Sorescu:
Moarea literaturii este o mare ipocrizie
Avocatul si dramaturgul Florentin Sorescu considera ca cei care propavaduiesc moartea literaturii sunt niste ipocriti, niste persoane carora li se poate pune in fata un mare… ,,pseudo” si care se grabesc sa constate decesul propriei lor incapacitati creative.
,,Am tot auzit de-a lungul timpului ca romanul nu mai citeste si ca a disparut cititorul. Daca am fi putin sinceri am vedea ca multa din literatura scrisa azi nu te indeamna a o citi. Am depistat ca multa dintre literatura de astazi nu ma atrage. Nu cumva e vorba de disparitia scriitorilor si filosofilor, nu cumva ne aflam in situatia de a nu mai gasi persoane care sa se impuna in domeniu?
Acum trei sau patru ani, cand a fost deschisa Ceainaria <Libraria mea>, mi se spunea ca peste cateva luni va falimenta. Numai ca eu am sustinut contrariul, iar faptul ca a supravietuit demonstreaza un mare interes pentru acest gen de local. La fel si cu literatura: am intalnit oameni care se aratau plictisiti de scrierile din librarii, dar si cand dadeau peste o carte buna, nu doar ca o citeau, dar aveau tendinta sa o recomande mai departe, sa o vesteasca.
Cred ca aceasta plangere care are loc in Romania ultimilor ani cu privire la disparitia literaturii este o falsa plangere. Se spune ca pe timpul lui Ceausescu literatura era o alternativa. Eu si aici depistez o anume ipocrizie. Mi s-a intamplat sa aud pe cineva povestind cum statea cate doua zile la coada pentru bilet la cinemateca. Eu am fost la cinemateca si cand era coada si cand nu era coada, numai ca am descoperit ca pe acel om nu-l interesa filmul in sine, cat statul la coada si ce sacrificiu mare facea.
Consider ca e o falsa problema aceasta clamata disparitie a literaturii, mai mult, cred ca teoria provine de la acei scriitori si filosofi cu <pseudo> in fata, care nu au puterea sa se exprime, nu sunt talentati si atunci spun ca a disparut literatura, in loc sa se intoarca spre sine sa vada ca poate cu ei este o problema. Aceeasi chestiune si cu teatrul. In ’92-’93 nu se mai ducea lumea la teatru si toti spuneau ca a murit teatrul. De unde! Au trecut doi-trei ani si dupa reaparitia lui Andrei Serban pe scenele romanesti am vazut ca a reaparut si teatrul. Te duci azi si stai efectiv la coada. Sunt piese in Bucuresti la care nu ai voie sa iei mai mult de patru bilete, ca pe timpul lui Ceausescu. Sunt oameni care se duc de dimineata sa prinda locuri. Daca veti intreba de alte teatre, care sunt doar cu numele, veti afla fel de fel de teorii, de genul ca nimeni nu mai urmareste teatrul decat daca este scurt, daca are 10-15 minute, ca omul nu mai are timp. Numai ca in Bucuresti se sta la coada pentru piese de cate trei ore, si nu doar de catre romani, ci si de catre straini” povesteste avocatul Florentin Sorescu, facand o aluzie la teatrul de proasta factura care se joaca astazi la Pitesti, in speta la Teatrul Alexandru Davila.