Zilele trecute, filiala din Pitesti a Uniunii Scriitorilor s-a aflat intr-o situatie nu numai neobisnuita, dar si neplacuta. Primul ei presedinte, poetul, eseistul si editorul Calin Vlasie si-a dat demisia din aceasta filiala si s-a transferat la Asociatia Scriitorilor din Bucuresti.
Desi banuiam care ar fi motivele, totusi am incercat sa aflu direct de la demisionar ce anume l-a determinat sa faca un asemenea gest. Reticent in marturisiri, Vlasie a lasat sa se inteleaga ca modul in care scriitorii pitesteni au „intimpinat“ aparaitia la Editura Paralela 45 a monumentalei „Istorii critice a literaturii romane” a lui Nicolae Manolescu ar fi una dintre cauze. In loc sa laude ca o asemenea lucrare unica in literatura romana contemporana a aparut la o editura din Pitesti, scriitorii argeseni nebagati in seama de marele critic au trecut la un atac conjugat asupra lucrarii, dar si a editorului, despre care, ca poet, au spus ca nu avea ce cauta in aceasta lucrare.
Aceste reactii neasteptate si necolegiale au fost picatura care a umplut paharul, caci in ultimii doi ani l-am mai auzit pe Vlasie facand observatii taioase dar pertinente la adresa actualei conduceri a Filialei Pitesti a Uniunii Scriitorilor. Banuim ca actualul presedinte al filialei a discutat cu poetul Calin Vlasie, dar, din cate am inteles, hotararea lui a ramas nestramutata.
Sa fim cinstiti. Chiar daca decizia lui Calin Vlasie le convine unora, per total, filiala scriiorilor argeseni are de suferit, gestul acesta fiind un semn ca armonia in lumea artistica e o poveste de adormit copiii.