Modernismul se insinuează parșiv, chiar și în creierii munților, speculând obsesia noastră pentru facil, pentru confort. Casele tradiționale pier sub povara anilor, sunt abandonate, iar în locul lor răsar vile cu uși și ferestre de termopan, colorate după gusturile, de multe ori nefericite, ale proprietarilor. Obiceiurile și meșteșugurile tradiționale își pierd destinatarii și se pierd și ele, la rândul lor.
Există și insule de rezistență, cu oameni care nu vor să-și lase trecutul abandonat într-o nedreaptă uitare. Cu bucurie, am descoperit o lăudabila trudă a unor astfel de oameni frumoși, pentru scoaterea la lumină a tradiției locale, în Cheile Dâmbovicioarei.
De obicei, astfel de inițiative vin din partea unor instituții, asociații sau fundații. Inedit, și cu atât mai admirabil, e faptul că, în acest caz, avem o investiție 100% privată, ce aparține unei tinere familii, Liliana și Dori Țențu. Și nu e vorba doar despre strângerea unor obiecte vechi, pentru virtuți vizuale, așa cum mulți fac pentru a-și decora proprietățile. Această familie și-a propus, de la bun început, să facă un Muzeu Tradițional.
Am avut norocul să îi cunosc, ca simplu turist în acele minunate locuri, imediat ce își terminaseră de construit pensiunea din Cheile Dâmbovicioarei, în anul 2006. Cred că, alături de prietenii mei, am fost primii lor clienți. Am revenit de multe ori, cu aceeași plăcere, atrași de frumusețea zonei și de căldura gazdelor. Am văzut cum, de la an, la an, reușeau să-și îmbunătățească serviciile și căutau mereu să facă ceva nou în curtea lor, pentru a-și surprinde plăcut turiștii.
În anul 2016, au început să ridice o construcție din lemn, într-un capăt al generoasei curți a pensiunii. Mi-am imaginat că va fi o nouă facilitate de cazare pentru turiști, bazându-mă pe potențialul extraordinar oferit de zonă și știind că acolo cererea pentru aceste servicii e mult mai mare decât oferta.
Surpriza avea să fie de proporții, însă! Acești oameni și-au investit banii greu câștigați, pentru a face, nici mai mult, nici mai puțin, decât un …muzeu tradițional țărănesc!..
În timp ce turismul românesc se află într-o goană nebună după profit, dragostea pentru istoria, tradiția și meșteșugurile locului a fost imboldul care i-a făcut pe acești oameni să muncească pentru a dărui turiștilor o frântură din trecutul lor, trecut cu care, iată, chiar se mândresc.
Ce au reușit rivalizează, prin bogăția de elemente, cu expozițiile de acest gen oferite de muzeele cu patalama, care s-au făcut pe bani publici, mulți, ca orice construcție bugetară!
În plus, muzeul familiei Țențu are ceva în plus: o căldură care vine din autentic, din istoria trăită de această familie și de oamenii locului. Am înțeles asta când l-am vizitat, de curând, împreună cu prietenii mei, destul de neîncrezători că ne-ar putea surprinde cu adevărat. Nea Nicu, unchiul gazdei, ne-a fost ghid improvizat, pentru că am picat într-un moment în care Muzeul nu avea program de vizită.
SPAȚIU PUBLICITAR
În primul rând, ne-a impresionat nerăbdarea și bucuria cu care acest om ne-a deschis ușile, către, aveam să descoperim, povestea lui de viață. În cuvinte simple, dar sincere, cu vocea sugrumată de emoție, nea Nicu ne-a spus istoria fiecărui exponat, evocând nostalgic momente din copilăria și din tinerețea lui. Am găsit acolo, reconstituit, cu bogăție de detalii, interiorul unei case tradiționale de oameni gospodari din Muscel, chiar casa acestei familii.
Nea Nicu ne-a arătat leagănul improvizat dintr-o albie agățată de grinda casei, în care a fost legănat alături de fratele său geamăn.
Ne-a povestit despre fiecare obiect, ce este și cum era folosit, pentru că multe le vedeam pentru prima dată. Și fiecare obiect se însuflețea cu o poveste de viață adevărată, evocată de ghidul nostru improvizat, care avea să-și amintească, uneori printre lacrimi, despre etapele vieții, de când era copil, până a plecat în armată cu valiza păstrată din generație în generație.
Dincolo de bogăția de exponate, particularitatea și surpriza acestui muzeu constă în reconstituirea în mărime reală a unei "dârste". Dârsta este o piuă acționată de o apă curgătoare, în care se băteau, cu ajutorul unor ciocane de lemn, dimia și postavul, din care se făceau cergi și sărici.
Interesant e că în acest muzeu, utilajul tradițional este perfect funcțional și, în curând va reproduce exemplificativ modul real de lucru, pentru că va fi adus un fir de apă ce va trece chiar prin jgheaburile utilajului din clădire. Tot aici se poate vedea o roată de păruială și o roată îngroșată, care erau învârtite de apa Dâmboviței pentru a scoate părul din sarică. După această operație sarica era băgată în vâltoare, un soi de mașină de spălat.
La etajul muzeului, am fost întâmpinați de un veritabil alai de nuntă, în minunate costume populare, adevărate opere de artă și de autenticitate.
Incursiunea în viața satului muscelean a continuat prin descoperirea unei impresionante varietăți de obiecte de uz casnic, unelte și utilaje de lucru.
Cu siguranță, pentru copiii și tinerii care vor vizita acest muzeu va fi un adevărat șoc cultural și vor fi fascinați să afle la ce foloseau aceste obiecte.
Dacă veți poposi sau dacă veți fi doar în trecere prin acele locuri minunate, nu ratați ocazia de face o idilică incursiune în istoria tradiției muscelene! Nu veți regreta!
Rezervări se pot face la telefon 0740567243
