Avem cu ce? Avem cu cine? E ceva de… capul culturii argesene? Poeta Denisa Popescu crede ca in cultura argeseana s-a facut atat cat se putea face si ca de acum inainte se pot realiza si mai multe. Pe plan cultural, Denisa Popescu este de parere ca inotam inca in provincialism, dar, pentru ca intotdeauna vrea sa vada partea plina a paharului, nu are cum sa fie mai rau.
„E bine sa iesi, sa-ti tipi in gura mare crezul si idealurile, pentru ca in felul acesta reusesti sa dezlegi niste minti”
La ce ne putem raporta atunci cand spunem cultura pitesteana?
Personal incerc sa ma raportez la traditie dar si la modernitate. Avem deja nume, avem deja creatii si cred ca incepem sa avem o miscare, sa avem deja constiinte care inteleg faptul ca nu este suficient sa stai la masa de lucru sau in atelier, sa-ti clocesti creatia si dupa aceea sa o trimiti mai departe, tu ramanand undeva izolat. E bine sa iesi, sa-ti tipi in gura mare crezul si idealurile, pentru ca in felul acesta reusesti sa dezlegi niste minti si sa spargi niste bariere care tin de mentalitate. Cred ca in Pitesti incepe sa se intample lucrul acesta. Si asta pentru ca exista una, doua, trei seminte care au dat roade si care au strans in jurul lor grupari mai mici.
SPAȚIU PUBLICITAR
Asadar, avem… cu ce? Cu cine?
Avem de toate, important este ca ei sa se hotarasca sa participe la tipul acesta de miscare pe care este bine sa-l promovam in continuare. Eu am fost atrasa in zona artistica de Marin Ionita, care ramane etern si care merita mult mai mult decat simpla consideratie care i se acorda astazi. Marin Ionita a facut extraordinar de multe pentru acest oras. Nu ne dam noi seama cat de multe a facut, si nu doar in materie de literatura, ci si in materie de miscare sociala si culturala.
In materie de arta plastica ii avem pe Mara Diaconu, Augustin Lucici, Gheorghe Dobrica, Mircea Barloiu. Mai avem si altii, dar acestia sunt cei la care ma raportez cu o anumita sensibilitate. In literatura ii avem pe Mircea Barsila, Virgil Diaconu si Cristina Onofre cu care am iesit deja in lume, fiind tradusa la Paris si mai nou si in Italia. Ca sculptor imi place Marius Ivanovici care are un potential special si care este si foarte tanar. Il avem pe Catalin Eremia in materie de fotografie profesionista, care a reusit sa faca valuri inclusiv in afara. Sa nu uitam de toate corurile pe care le avem, plecand de la D.G. Kiriac sau Ars Nova care are rezultate foarte bune peste hotare.
Ideea este ca oamenii cu adevarat speciali, cu adevarat mari, sunt foarte putini. Poate ca nici nu se nasc in fiecare generatie. E suficient daca exista unu, doi oameni speciali intr-o mare de indivizi neinteresati, indiferenti. Important este sa existe o miscare, niste caramizi, o cladire si sigur ca in turn se va afla pana la urma alesul, adevaratul ales.
Cum percepe publicul cultura pitesteana?
Asa cum percepe politica si sportul in sensul ca exista lumi si lumi si ca lumile astea deja nu se mai intalnesc si s-au ridicat fortarete. Oamenii politici se simt bine in zona lor si comunica intre ei rareori cand se uita peste gard, oamenii de cultura se simt bine in lumea lor, sportivii in general la fel, iar tineretul e confuzionat si incearca si el sa-si construiasca niste carari. Noi, aici la biblioteca, am incercat sa-i aducem si vin in numar destul de ridicat. Au venit in vizita, sa asiste sau sa se produca artistic, in perioada 20-23 octombrie, in jur de 600 de copii de la diverse scoli. Important este sa invete drumul, deprinderea si sa stie ca exista acolo, undeva, cineva care se gandeste si in aceasta directie asa cum stii ca exista o biserica, niste preoti care slujesc si ca e o cale catre Dumnezeu. Nu e singura, poate ca nu este cea mai buna, dar e cea batatorita si care pana acum a dat oarece rezultate.
,,Ne-am gandit sa spunem ca oferim un litru de ulei, un kg de carne, o bomboana, pentru a atrage publicul spre cultura’’
Ce ofera mediul cultural argesean muritorilor de rand?
Parerea mea este ca ofera destule, dar nu este suficient de bagata in seama din motive obiective si subiective. Motivele obiective ar fi ca suntem asaltati de o groaza de informatii si ca nu mai stii pe care s-o alegi. Nu mai ai timp. Trebuie sa faci fata unui potop de idei, atitudini, curente, concepte care nu te mai lasa sa rasufli. Iar motivul principal subiectiv este ca in cultura nu exista spectacol. Cultura nu ofera senzatie si atunci nici presa, nici lumea cealalta care e obisnuita sa primeasca de-a gata, mestecat actul, daca e spectaculos inseamna ca e mestecat, nu se mai orienteaza. E foarte greu sa stai sa te gandesti la o carte care este scrisa oarecum experimental, incifrat, dar care este foarte valoroasa in sine si sa astepti sa ti se deschida mintea si sa intelegi. Nu mai ai rabdare. Vrei de-a gata, pentru ca esti obosit. Cultura de masa, eu zic ca isi are locul ei. E bine vazuta si e promovata, dar nu la aceasta ma refer, pentru ca nu de aici apar scanteile mari care conteaza, ci de la cultura care tine de nisa, ca sa nu spun de elita, ca suna inghetat.
Cu ani in urma, pe cand eram la Centrul Cultural, ne-am gandit ca la fiecare manifestare artistica sa spunem ca oferim un litru de ulei, un kg de carne, o bomboana sau mai stiu ce, pentru a atrage publicul. Sunt convinsa ca in felul acesta am fi atras mult mai multi oameni, numai ca nu aveam de unde sa oferim aceste lucruri si oricum cadeam intr-un derizoriu care nu facea onoare culturii. Acum trebuie sa ne gandim la tot felul de chestii, dar nici nu stiu la ce, pentru ca la un moment dat sari prea mult peste cal si inseamna ca sensul de baza devine sens secundar. Cred ca cel mai bine este sa asteptam si sa ne miscam cu pasi marunti, ca nu avem alta solutie.
Exista comunicare intre artisti?
Nu. Din pacate nici artistii care sunt in interiorul aceleiasi bresle nu comunica intre ei. Este vorba de orgoliu, de lipsa de timp, de faptul ca unii chiar nu sunt facuti sa comunice decat in stricta relatie cu ceea ce creaza. Dar nu comunica intre ei si este mare pacat. Sau daca aleg sa comunice, o fac in general in mod distructiv, ca sa dezbine, ca sa se ridice unul peste cadavrul celuilalt si tot asa.
Daca oamenii de cultura nu sunt interesati de actul de creatie al colegilor de breasla, atunci ce asteptari sa mai avem de la public?
Cred ca aici exista o singura solutie. Sa fie asezati oamenii de cultura potriviti in functiile si in locurile de conducere, de dirijare a opiniei publice potrivite. Din pacate nu se intampla lucrul acesta. Nu se intampla nici in alte domenii, dar aici se simte.
,,Trei sferturi dintre proiectele care se deruleaza la ora actuala in cultura argeseana sunt forme fara fond’’
Avem multe forme fara fond in cultura pitesteana?
Da. Cred ca trei sferturi dintre proiectele care se deruleaza la ora actuala in cultura argeseana sunt forme fara fond. Sunt facute ca sa fie facute, dar eu care sunt optimista si vad partea plina a paharului, ma bucur ca exista si forma. Pana la urma vine individul si creeaza fondul. Avem forme fara fond atat cat sa conteze si sa impiedice mersul acela corect si frumos din arta.
Sunt o piedica reala pentru bunul mers al artei?Sunt o intr-adevar o piedica, dar cand esti beat si nebun nu iti dai seama. Eu zic ca pana la urma toti suntem vinovati. Si eu sunt vinovata. Am evitat sa am atitudini publice atunci cand strebuia sa le am si evit in continuare, pentru ca traim intr-o provincie minuscula si cand nu ai de ales si trebuie sa traiesti totusi, si in cultura se traieste cum se traieste, nu-ti permiti intotdeauna sa ai cele mai utile atitudini publice.
Va este teama de anumite reactii ale colegilor de breasla?
Nu imi este neaparat teama. Se creeaza un soi de disconfort la nivel de conlucrare si de comunicare si vreau sa evit. De exemplu, Virgil Diaconu este luptatorul prin excelenta pentru dreptate sociala. El este de principiul ca trebuie sa iesi in fata, sa te razboiesti si sa porti razboiul pana in panzele albe. Eu nu pot trai in absenta armoniei si atunci prefer sa-mi vad de munca mea asa cum stiu eu s-o fac. Nu iau atitudine publica in mod fatis, dar incerc sa construiesc ceva in felul in care ma pricep mai bine. Mi se pare ca este un alt mod de a vedea lucrurile. Nu ma vad ducandu-ma acolo sus, unde ar trebui sa ma duc, si sa spun dati-l afara pe X pentru ca, de fapt, face mari deservicii. Nu pot sa fac asta, nu este in structura mea si nici nu stiu daca as fi ascultata.
