Filarmonica Pitești organizează joi, 20 februarie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncţional, un concert simfonic cu un pagini muzicale de mare popularitate. Alături de orchestra simfonică a Filarmonicii Pitești, dirijată de Tiberiu Oprea, participă, ca solistă, flautista Casandra Iamandi. În program: Wolfgang Amadeus Mozart – Uvertura la Flautul fermecat, Christoph Willibald Ritter von Gluck – Dansul spiritelor binecuvântate din Orfeu și Euridice, Luigi Boccherini – Passa Calle din Musica notturna delle strade di Madrid, Antonio Vivaldi – Concertul nr. 4 în fa minor, Iarna, Ennio Morricone – Cinema Paradiso, Manuel de Falla – Farruca din Tricornul, Eugeniu Doga – Vals din filmul Dulcea și tandra mea fiară, Leroy Anderson – The Waltzing Cata (Valsul pisicii) și Franz Liszt – Poem simfonic nr. 3 Preludiile.
Tiberiu Oprea, dirijor al Filarmonicii Piteşti, este absolvent al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, Facultatea de Compoziţie, Muzicologie şi Pedagogie Muzicală, clasa dirijat orchestră, la clasa maestrului Ludovic Bács, absolvind şi cursurile de master. De-a lungul activităţii sale, Tiberiu Oprea colaborează cu artişti instrumentişti renumiţi, precum: Valentin Gheorghiu, Cristina Anghelescu, Luiza Borac, Alexandru Tomescu, Gabriel Croitoru, Horia Mihail, Răzvan Suma, Răzvan Stoica, Mihai Ungureanu. De asemenea, a dirijat concerte în care au evoluat artişti de marcă: Bianca Ionescu, Daniela Vlădescu, Felicia Filip, Mediana Vlad, Alfredo Pascu, Cezar Ouatu, Ștefan Popov, Bogdan Lupea, Patricia Seymour ş.a
Născută în 1988, la Piatra Neamț, Casandra Iamandi a început studiul flautului cu profesorul Petru Azaharioaie, absolvind, ulterior, Colegiul Național „Dinu Lipatti” la clasa profesorului Virgil Oprițoiu. A urmat Universitatea Națională de Muzică, Facultatea de Interpretare Muzicală, profesor fiindu-i binecunoscutul flautist Cătălin Oprițoiu. A participat la masterclassuri susținute de Pierre Yves Artaud, Mario Caroli, Heidi Indermuhle, Benoit Fromanger, Michael Cox și a colaborat cu numeroase orchestre și filarmonici, amintind Orchestra Națională Radio, Orchestra de Cameră Radio, filarmonicile „Muntenia” și „Ion Dumitrescu” din Târgoviște, respectiv, Râmnicu Vâlcea. A susținut recitaluri la București, Sighișoara, Piatra Neamț și concerte, ca solistă, cu Filarmonica Pitești, a cărei angajată este din 2012.