Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş, în parteneriat cu Orașul MIOVENI – Centrul Cultural Mioveni, Şcoala Gimnazială ”Liviu Rebreanu” Mioveni și Şcoala Gimnazială Vultureşti nr.1, organizează în data de 24 februarie a.c., începând cu ora 15.00, Concursul Județean “TRADIŢII DE PRIMĂVARĂ”.
La cea de-a III-a ediție a evenimentului și-au anunțat participarea peste 100 de elevi și cadre didactice din mai multe școli din județ.
Proiectul are drept obiective promovarea tradiţiilor etnografice ale poporului român printr-o activitate organizată, creşterea interesului pentru activităţile extraşcolare prin participarea directă a cadrelor didactice, crearea unor aptitudini care să conducă la cunoaşterea universului tradiţional român prin prezentarea unor esee, referate, comunicări ştiinţifice, cultivarea creativităţii, a imaginaţiei artistice a cadrelor didactice, crearea unei atitudini pozitive faţă de obiceiurile şi tradiţiile româneşti.
Evenimentul va fi găzduit de sala mare a Centrului Cultural Mioveni și se va desfășura pe 2 secțiuni:
- – Concurs cu participare directă (cântare vocală, cântare instrumentală, dans popular, recitare);
- – Simpozion pentru cadrele didactice cu participare indirectă.
Premiile vor fi oferite de către organizatori, iar ca o noutate, anul acesta vor fi desemnați Miss și Mister Dragobete.