Trupa de Teatru Ad-Hoc vă invită la premiera unui spectacol care promite să captiveze publicul din prima clipă. Pe 2 aprilie 2025, la ora 19:00, în Sala Mare a Teatrului „Alexandru Davila” din Pitesti, va avea loc premiera piesei „Desteptarea primaverii” o tragedie a adolescenților de Frank Wedekind.
Este un spectacol provocator care explorează adolescența într-o societate rigidă și represivă. Povestea urmărește un grup de tineri care descoperă treptat sexualitatea și se confruntă cu presiunile sociale. Lipsa de comunicare și autoritatea părinților sunt nelipsite din viața lor.
Atmosfera spectacolului este una tensionată și apăsătoare, dominată de neliniște și frustrare, pe măsură ce adolescenții încearcă să-și găsească locul în lumea care refuză să îi înțeleagă. Conflictul oscilează între fragil și dramatic, între comic și revoltător, între liber și închis. Energia neînfrânată a adolescenților intră constant în conflict cu normele sociale rigide, iar tăcerea domină peste toate.
Acest spectacol aduce în prim-plan emoțiile și frământările adolescenței, printr-o interpretare intensă și profundă. Tinerii din Trupa de teatru Ad-Hoc vor da viață personajelor complexe, cu scopul de a explora profunzimea relațiilor umane și provocările unei lumi în continuă schimbare.
„Suntem încântați să aducem în fața publicului din Pitesti un spectacol care abordează teme universale și atemporale, care sunt la fel de relevante astăzi ca atunci când au fost scrise. «Desteptarea primaverii» este o piesă care ne pune în fața unei realități necosmetizate, dar esențiale”.
Spectacolul este recomandat tuturor celor care doresc să exploreze complexitatea relațiilor interumane și impactul normelor sociale asupra dezvoltării individului. „Desteptarea primaverii” este o piesă ce vorbește despre libertatea de a gândi și a simți, despre dorința de a scăpa de constrângerile unei lumi prea rigide și despre cum iubirea și cunoașterea de sine sunt fundamentale pentru formarea unei personalități autentice.
Detalii eveniment:
- Data: 2 aprilie 2025
- Ora: 19:00
- Locația: Teatrul „Alexandru Davila”, Sala Mare, Pitesti
- Varsta recomandată: peste 14 ani
Distribuție:
- Andrada Hideg – Wendla Bergman
- Dragoș Micu – Melchior Gabor
- David Ioniță – Moritz Stiefel
- Alex Teodoreanu – Otto
- Ștefan Vasile-Halip – Georg
- Tudor Bălan – Robert
- Ianis Turică – Rillow
- David Tomescu – Ernst Röbel
- Delia Băluță – Martha
- Natalia Baidoc – Ilse
- Renata Rădulescu – Thea
- Mara Chineață/Maia Neacșa – Ina Müller
- Mihaela Tomescu – d-na Gabor
- Ayana Pulbere – d-na Bergmann
- Alesia Manafu – Rectorul Sonnenstich
- Denisa Diaconescu – Profesorul Knuppeldick
- Daria Toma – Profesorul Fliegentodr
- Oana Stroe – Profesorul Zungenschlag
- Elena Tocariuc – Habebald
- Ioana Preda – Dr. Von Brausepulver
- Ambra Chinie – Dna Mascat
- Matei Rizea – Pastorul Kahlbauch
- Maia Neacșa – Maica Schmidt
- Lukas Vraciu – Dl. Stielfel
Regie: Andrei Barbu și Mihai Savu
Scenografie: Ana Lemnaru
Asistent scenografie: Daria Burcea
Muzica: Marius Bălan
Coregrafie: Răzvan Rotaru
Videograf/Fotograf: Vlad Procovanu
Pentru informații suplimentare: desteptareaprimaverii.teatrulpentrutoti.ro/
Declarații ale echipei spectacolului:
„Pregătirea pentru Deșteptarea primăverii nu este doar tehnică, ci și profund emoțională. De-a lungul repetițiilor am învățat mai multe, atât despre noi, cât si despre lumea ce ne înconjoară. A crea un spectacol ca acesta înseamnă a avea curajul de a explora teme sensibile și dureroase, dar esențiale pentru evoluția noastră ca oameni. Sperăm sa ajungem la inimile tuturor spectatorilor şi sa îi provocăm la reflecție.” – Andrada Hideg, Wendla Bergman
“Deșteptarea Primăverii” a fost o provocare pentru fiecare dintre noi. Am mucit din greu și ne-am suprasolicitat cu scopul de a ne depăși. Sperăm ca tot efortul depus să se vadă pe scenă în fața publicului.” – Dragoș Micu, Melchior Gabor
„Repetițiile la spectacol au fost o perioadă de descoperire a propriei persoane. Pot să spun că am simțit o apropiere de personajul meu de la prima lectură, dar n-aș fi reușit să-i dau viață fără ajutorul colegilor. Am avut aproape o echipă de oameni care mi-au oferit tot sprijinul posibil și toată siguranța ca pot fi sensibilă, vulnerabilă și chiar nervoasă. Tot procesul a fost un amestec de stres și entuziasm care au dus la un rezultat de care sunt foarte mulțumită” – Mihaela Tomescu, dna. Gabor
”Repetițiile au jucat un rol esențial, nu doar în memorarea replicilor, ci și în dezvoltarea personajelor, coordonarea scenică și ajustarea detaliilor tehnice. Pentru mine, această perioadă a fost esențială pentru a înțelege intențiile personajului meu. În același timp, relația mea cu colegii s-a îmbunătățit, formând astfel o conexiune autentică și pe scenă. Procesul de lucru a fost intens, fiecare dintre noi dorindu-și cu adevărat să ducă la bun sfârșit acest proiect cu un puternic impact emoțional asupra tinerilor. Spectacolul abordează subiecte care, chiar și în prezent, sunt considerate tabu pentru mulți.” – Renata Rădulescu, Thea
„Am avut privilegiul de a lucra cu o echipă extraordinară care a dat totul pe scenă. Acești tineri talentați au înțeles din plin complexitatea personajelor lor și au fost deschiși la fiecare provocare pe care le-am lansat-o. Împreună am căutat, am experimentat și am dezvăluit acele colțuri ale piesei care sunt uneori incomode, dar esențiale pentru a înțelege profund temele piesei.” – Andrei Barbu, regizor
„Procesul de lucru la acest spectacol a fost provocator, atât din punct de vedere artistic, cât și uman. Textul ne pune față în față nu doar cu realitățile unei adolescențe zbuciumate, ci și cu conflictele interioare. Repetițiile au fost intense, dar și incredibil de fructuoase, fiecare întâlnire aducând noi descoperiri, atât pentru mine, cât și pentru adolescenții cu care am lucrat.” – Mihai Savu, regizor
„Este al doilea spectacol la care colaborez cu Trupa de teatru Ad-Hoc, iar întâlnirea cu acești tineri pasionați a fost o adevărată sursă de inspirație. M-au surprins prin sensibilitate, implicare și curajul cu care pătrund în universul fragil al personajelor. Am ales o scenografie minimalistă, cu elemente simbolice care susțin atmosfera piesei și adâncesc contrastul dintre vis și realitate. Costumele completează discret acest tablou interior, accentuând tensiunile și stările, fără a ancora povestea într-o epocă anume. Deșteptarea primăverii vorbește despre tăcerea care sufocă, despre frica de a întreba și de a spune, despre cum lipsa de răspunsuri te poate ține captiv într-o lume imaginată și îți poate schimba destinu” – Ana Lemnaru, scenograf
„Lucrul la Deșteptarea primăverii aș spune că a fost o experiență provocatoare și plină de energie. Aș sublinia că tinerii actori, aflați la vârsta adolescenței, sunt într-un moment de descoperire intensă a propriilor emoții și conflicte interioare, iar muzica devine un instrument puternic pentru a amplifica aceste trăiri. Muzica trebuie să reflecte complexitatea și zbuciumul adolescenței, dar și contrastul dintre dorințele personale și constrângerile impuse de societate, tema centrală a piesei.” – Marius Bălan, compozitor
„M-am bucurat foarte tare când am fost invitat să colaborăm în acest proiect. Textul e unul pe care îl știam încă din facultate și eram foarte curios cum va rezona în mințile unor adolescenți. Am venit la Pitești și am găsit niște tineri dornici și pofticioși de cunoaștere. În orice formă artistică ar fi ea. S-au mișcat și improvizat împreună cu mine și au acceptat fiecare provocare. Într-un final am ajuns la un limbaj corporal, o mișcare scenică, dar și bucăți coregrafice care au fost – cum zic ei – foc pentru ei. Le sunt recunoscător pentru încrederea oferită și abia aștept să mai colaborăm pe un text care ne va permite și mai multă exprimare corporală.” – Răzvan Rotaru, coregraf