1,1K
Vineri, 26 iulie 2019, de la ora 18.00, la Cinematograful de artă „București” va fi proiectat filmul românesc „Pororoca”. Regia îi aparține lui Constantin Popescu, în rolurile principale fiind Bogdan Dumitrache, Iulia Lumânare, Constantin Dogioiu și Ștefan Raus.
„Pororoca” spune povestea lui Tudor (Bogdan Dumitrache) și a Cristinei (Iulia Lumânare). Cei doi duc o viaţă de cuplu obişnuită, fără alte griji aparente, altele decât cele inerente, legate de creşterea şi educaţia copiilor: Maria (5 ani) şi Ilie (7 ani). Într-o duminică dimineaţă, Tudor iese cu copii în parcul din apropierea blocului. Într-o clipă de neatenţie a tatălui, Maria dispare. Împreună cu alţi părinţi, Tudor o caută frenetic prin zonă. 30 de minute mai târziu, Tudor anunţă poliţia. Maria este considerată, oficial, dispărută… Prețul unui bilet este de 6 lei, cu reduceri de 50% pentru studenți și pensionari și de 75% pentru elevi.
Sâmbătă, 27 iulie 2019, de la ora 18.00, la Cinematograful „București” va fi proiectată comedia „Un artist numit Dezastru” ( „The Disaster Artist”). Regia este semnată de James Franco, în rolurile principale fiind Dave Franco, James Franco, Seth Rogen, Ari Graynor și Alison Brie.
Regizorul James Franco ecranizează povestea reală şi deopotrivă tragicomică din spatele lui Tommy Wiseau, un outsider al industriei cinematografice al cărui vis a fost dintotdeauna acela de a fi acceptat de industria hollywood-iană ca un veritabil realizator de film.
„Un artist numit Dezastru" transformă această realitate într-un tribut adus prieteniei, libertăţii de exprimare artistice şi visurilor aparent imposibile devenite realitate. "Un Artist Numit Dezastru" are la bază bestseller-ul lui Greg Sestero despre realizarea "dezastruosului" film cult "The Room", care a făcut istorie drept "cel mai bun film prost făcut vreodată".
Prețul unui bilet este de 8 lei, cu reduceri de 50% pentru studenți și pensionari și de 75% pentru elevi.
Biletele pot fi achizionate și on-line, de pe platform www.bilete.ro.