2,8K
Nu stiu daca la mijloc este vorba de nationalismul local, dar la Campulung istoria locurilor este mult mai pretuita decat in alte municipii din Arges. In timp ce la Pitesti, spre exemplu, se editeaza monografii fade sau simple insiruiri de date istorice, interesante doar pentru specialisti, la Campulung au fost scoase, in ultimii ani, o serie de bijuterii istorice, carti de o calitate exceptionala atat din punct de vedere grafic, dar mai ales a informatiilor si a ilustratiilor cuprinse.
In categoria ,,bijuteriilor” putem inscrie si lansarea editoriala de saptamana trecuta – ,,Istorii neconventionale din Muscel”, apartinand jurnalistului Sterian Pricope, un iesean care, venind in 1990 in interes de… amor la Campulung, a ramas indragostit pe viata si de cea care urma sa-i devina sotie, si de oras, cu tot cu povestile sale.
,,Spre deosebire de musceleni care s-au nascut cu povestile locului, eu le-am descoperit mai tarziu, intr-un moment de <eliberare>a istoriei. Asa am constatat, in timp, ca impunerile ideologice ale fostului regim au deformat si trecutul Muscelului, cenzurand si nedreptatind evenimente si personaje – mai ales din istoria moderna si contemporana -, au creat mituri false si au impus in constiinta publicului clisee nu doar in ceea ce priveste memoria acestui tinut, ci si in abordarea si publicarea de subiecte pe teme de istorie locala.” noteaza autorul in prefata cartii sale de debut.
O carte vie, accesibila tuturor cititorilor
,,Istorii neconventionale din Muscel” nu se vrea a fi o carte care sa concureze cu cele ale istoricilor, cu atat mai mult cu cat Sterian Pricope nu este istoric, ci un jurnalist pasionat de istoria locului adoptiv. Dar poate tocmai calitatea de jurnalist face aceasta carte si mai interesanta cititorului, pentru ca nu este o insiruire seaca de date si evenimente, digerabila doar de cei avizati, ci o relatare care ii capteaza chiar si pe profanii intr-ale istoriei. ,,Mi-am asumat aceasta parte de istorie pe care o vad altfel decat clasicele evocari. Vreau ca o astfel de carte sa fie vie, tocmai pentru a fi atractiva publicului.” a marturisit autorul, in debutul lansarii care a avut loc la Muzeul Municipal de Istorie, intr-o prezenta extrem de numeroasa. Trebuie sa recunoastem ca alegerea autorului a fost una tipica unui jurnalist, care constientizeaza faptul ca degeaba Muscelul are sute de istorisiri uimitoare, daca acestea nu sunt prezentate intr-o maniera care sa captiveze publicul larg.
Povesti de citit pe nerasuflate…
Va marturisesc ca am citit dintr-o suflare povesti precum cea a lui Filip Beldiman, egumenul care a restaurat Manastirea Negru Voda in prima jumatate a secolului al XIX-lea, istoria lui Sterica Arseniu, mare angrosist, care a facut o avere fabuloasa pe seama negustoriilor de brasoave, dar a falimentat in fata produselor occidentale aduse in Muntenia ca urmare a liberalizarii traficului dunarean, povestea vizitei de lucru la Campulung a domnitorului Bibescu-Voda, atunci cand ,,tot targul a fost pregatit cu iluminatii prea frumoase, cu feluri de transparente”, un Bibescu despre care autorul scoate la iveala picanterii interesante pentru cititor, cum ar fi faptul ca si-a exilat sotia pentru a se insura cu amanta (mai tare decat show-urile lui Capatos, nu alta!) sau… istoria Castelului Peles, care ar fi trebuit sa fie construit la Campulung daca ultraconservatorii mosneni musceleni nu ar fi refuzat sa-i vanda pamant regelui Carol I. Sunt doar cateva dintre povestile adevarate pe care Sterian Pricope le propune cititorilor. Dar pentru ca Muscelul este bogat in istorie, va urma si un al doilea volum, pe care il asteptam cu mare interes inca de pe acum.
Sprijin umanitar pentru o fetita de trei ani
Un gest laudabil l-a reprezentat faptul ca autorul a oferit gratuit cartea sa tuturor celor prezenti (deloc putini!), acestia fiind rugati, in schimb, sa doneze orice suma care le este la indemana pentru un caz umanitar, cel al Ruxandrei Banica, un copil de doar trei ani, caruia nasterea prematura i-a adus multe complicatii. (Apropo, cine vrea sa o ajute pe Ruxandra, poate suna familia la numerele de telefon: 0724392376, 0727386977, 0741756582!).
In alta ordine de idei, daca v-am suscitat interesul cu privire la ,,Istoriile neconventionale” ale lui Sterian Pricope, puteti gasi cartea la Galeria Arta din Campulung.