Indiferent câte locuri vizitezi într-o viață, câte locuri te lasă mut de uimire, câte locuri te încântă prin bogăția, cultura sau istoria lor… nimic nu se compară cu uimirea regăsirii locului de unde ai plecat, cu întoarcerea acasă. Iar dacă te hotărăști, te întorci definitiv acasă. Cu atât mai bine!
Imagine şi postprocesare: Vali Vlad
Când am fost întrebat care ar putea fi locul vieții mele, primul gând a fost să aleg unul dintre locurile care, ca un norocos ce sunt, am călătorit. De pildă Praga sau Istanbul, două orașe în care, într-adevăr, m-aș muta și mâine.
Dar sunt două orașe în care eram simplu călător. Am ales în schimb Valea Stânii, un sat între Pitești și Câmpulung-Muscel, locul în care m-am născut, am crescut, m-am educat și locul unde mă întorceam întotdeauna, oricât de departe eram plecat, ca acasă.
„Aici sunt în casa bunicilor mei. O casă bătrânească, făcută de bunicul meu după ce a venit din război, iar camera asta este camera copilăriei mele. Aici am citit primele cărți, aici îmi făceam vacanțele, de aici auzeam cocoșii cântând – care mă trezeau dimineața – și tot aici, pe măsură ce creșteam, ascultam la radio emisiunile lui Andrei Voiculescu de la Radio Europa Liberă. Mă leagă foarte multe de camera asta și atunci când vreau să mă liniștesc vin aici fiindcă toți pereții aștia mă cunosc, și eu le cunosc fiecare textură.”
E un loc normal, e un loc banal. Pentru mine însă, toate lucrurile astea pe care le vedeți sunt universul formării mele. Este locul care m-a făcut să fiu ceea ce sunt acum. Sunt absolut sigur că fără acest loc aș fi fost eu însumi cu totul altul.
