Patru studenti romani, indrumati de profesorul lor, au construit primul roadster din Romania. O jumatate de an au muncit la el, cheltuind aproximativ 20.000 euro, intrucat totul este lucrat manual.
Ideea le-a venit acum un an, cand si-au ales acest proiect pentru examenul de licenta. S-au sfatuit cu profesorul indrumator, au facut niste calcule si apoi au decis: vor face o masina. ,,Baietii au reactionat cu entuziasm, au fost foarte incantati de idee si a fost un efort de echipa pe care pana la urma l-am dus la bun sfarsit”, a declarat, pentru Antena3, Gabi Ursescu, profesor indrumator.
Motorul este de 1,8 litri cu injectie directa si are 115 cai putere. Este o masina care accelereaza de la 0 la 100 de km pe ora in 5,8 secunde. Masa ei este de 650 de kilograme, iar consumul in jur de 10,12 la suta. Roadsterul nu are nici airbag-uri si nici sistem audio.