In afara de editorul Calin Vlasie, prozatorul Radu Aldulescu este singurul argesean pe care il regasim in „Istoria critica a literaturii romane” a lui Nicolae Manolescu. Fireste, acest lucru nu a facut decat sa infierbante scriitorimea din Arges, ofensata ca nu a fost… eternizata in lucrarea cu pricina. Dincolo de asta, insa, aproape toti prozatorii, criticii sau poetii locului au picat de acord asupra faptului ca, da, Aldulescu isi merita locul in ,,Istoria” lui Manolescu, dincolo de nedreptele omisiuni. Au confirmat inca o data acest lucru fiind prezenti ieri, la ,,Libraria mea”, cu prilejul unei intalniri pe care Radu Aldulescu a avut-o cu cititorii sai, majoritatea oameni de cultura ai urbei. S-au emis opinii pe seama cartilor prozatorului, dar s-a luat la mustruluit si Uniunea Scriitorilor, care ar functiona pe aceleasi criterii clientelare bine inradacinate in tot ceea ce tine de societatea romaneasca.
Despre Radu Aldulescu…
Cateva cuvinte pentru cei care inca nu au facut ,,cunostinta” cu Radu Aldulescu (dar carora le sugeram sa intre in universul extraordinar al scriiturii sale)! Radu Aldulescu s-a nascut la 29 iunie 1954, la Bucuresti, si a debutat in 1993 la Editura Albatros, cu romanul ,,Sonata pentru acordeon”, pentru care a primit Premiul Uniunii Scriitorilor din Romania. A mai publicat romanele: ,,Amantul Colivaresei” (editia I, Nemira, 1996; editia a II-a, Cartea Romaneasca, 2006), ,,Ingerul incalecat” (Phoenix, 1997), ,,Istoria eroilor unui tinut de verdeata si racoare” (editia I, Nemira, 1998; editia a II-a, Cartea Romaneasca, 2007), ,,Proorocii Ierusalimului” (editia I, Editura Publicatiilor pentru Strainatate, 2004; editia a II-a, Corint, 2006), ,,Mirii nemuririi” (Cartea Romaneasca, 2006). De asemenea, Aldulescu a scris scenariul filmului ,,Terminus Paradis” (regizat de Lucian Pintilie), care a obtinut Marele Premiu al Juriului la Festivalul de la Venetia. In anul 2008, Radu Aldulescu a fost distins cu Premiul „Ion Creanga” al Academiei Romane pentru romanul Mirii nemuririi.
SPAȚIU PUBLICITAR
Nicolae Oprea: ,,Radu Aldulescu este un prozator care, la urma-urmei, si-a gasit universul in periferia societatii.”
Dar sa intram putin in atmosfera boema de la ,,Libraria mea”, acolo unde scriitorimea argeseana, la o ceasca de ceai (un vin sau o bere rece, dupa caz) a vorbit despre romanele lui Aldulescu. Romane care a nascut nu doar puncte de vedere comune, ci viziuni diferite, functie de aprecierea subiectiva a fiecarui lector in parte. Cum era de anticipat, Nicolae Oprea, presedintele Uniunii Scriitorilor, Filiala Pitesti, a luat primul cuvantul. Deh, doar el e criticul, asa ca… sa-i dam cuvantul!
,,Pe Radu Aldulescu – incep cu niste confesiuni -, il cunosc de foarte putin timp, mai precis de patru-cinci ani, de cand a… aterizat la Mioveni. Realmente nu aveam cartile lui, si din cauza difuzarii si din alte motive si stiu ca m-a cautat exact la blocul unde locuiesc sa-mi dea o carte si nu m-a gasit. Si am amanat lectura cartilor sale inca vreun an-doi. Apoi am inceput sa-l citesc. In afara de faptul ca l-am si cunoscut mai bine, mi-am dat seama ca este unul dintre prozatorii care aduc un suflu nou in proza romaneasca, un suflu care nu tine de spiritul romanesc, ci mai degraba de spiritul prozei americane, a comportamentismul american.
Radu Aldulescu este un prozator care, la urma-urmei, si-a gasit universul in periferia societatii. El este un revoltat care a rasarit din proletariatul Romaniei periferice si nu ma refer aici doar la biografia lui palpitanta, cat la faptul ca umbla printre oamenii pe care ii creaza ca personaje, stie sa pastreze acel limbaj al naturaletei, limbajul oamenilor marginalizati, expropriati sufleteste in Romania noastra de tranzitie.
In afara de aceast univers particular, este un lucru pe care l-a remarcat si Manolescu, anume limbajul care caracterizeaza personajele. In mod ciudat, nu rezulta din dialog, pentru ca personajele lui Radu Aldulescu discuta putin. Ca tehnica narativa, spuneam ca inclina catre tehnica comportamentista, dar atat cat se retine din replicile personajelor se vede clar ca el stie sa conserve acel limbaj si sa-i dea naturalete in fictiune.”
Mircea Barsila, despre lipsa de destin a personajelor lui Aldulescu
Poetul Mircea Barsila si-a inceput speach-ul (sau discursul, daca tinem cont ca s-a intins serios la vorba; omul are ce spune!) cu un fragment preferat din proza lui Aldulescu, fragment care face parte din romanul ,,Amantul colivaresei”.
,,Venea un timp cand ea se punea pe ras si el presimtea ca nu se va mai opri vreodata, si parea ca se destrama toata si se cutremura in hohote carnea ei tare, si fiecare bucatica din fiinta ei se scutura intru pieire de sine. Si el pierea o data cu ea pentru ca el era ea. Iar acela era rasul care rapunea spaima al aceluia care-i intrupa pe ei doi. Si era mana ei conducandu-i mana catre ea, si degetele lor frematau pe melodia rasului eliberator” – o fraza antologica sub toate aspectele, spune Mircea Barsila.
Dupa care impresiile curg, una dupa cealalta, sub impresiile lecturilor destul de recente. ,,Radu Aldulescu ramane consecvent in privinta orizontului tematic: o lume marginala, o lume a acelora care par a nu avea niciun destin. Am citit undeva o interpretare critica pe care o categorisesc a fi una dintre cele mai profunde: zice ca personajele din cartile lui Aldulescu par a se misca haotic in lume, par a fi niste personaje cu o miscare browniana in lume.
Dar cine priveste lucrurile atent, va constata doua lucruri: ca aceste personaje par a fi legate, totusi, de un destin si ca respectiva miscare are ceva ritualic in ea si chiar o anumita solemnitate care este generata de fundalul intrevazut prin fisuri, de factura biblica sau mitica.
Cel de al doilea aspect tine de problema limbajului in proza lui Aldulescu. E un limbaj colorat, pitoresc, dar nu aceasta este problema de fond. Limbajul este doar o expresie de suprafata a unui ice-berg, a unor lucruri ce tin deopotriva de profunzimea autorului in ceea ce priveste unghiul din care este receptata realitatea si profunzimea, care pare vulgara, a personajelor sale. In pofida vietii intunecate, in pofida vietii fara perspectiva pe care o duc aceste personaje, exista undeva, in adancul lor, un sambure de lumina in care ele cred. Eu cred ca aici e o chestiune care paricularizeaza viziunea artistica a lui Radu Aldulescu, pentru ca in lipsa acestor lucruri care la prima vedere par a nu conta, consta valoarea, autenticitatea ca prozator.”
Allora Albulescu, dezvaluire-soc: ,,L-am cunoscut pe Radu Aldulescu intr-o noapte”
Excentrica, asa cum o cunoastem, poeta Allora Albulescu si-a inceput discursul printr-o… indiscretie. ,,Vreau sa va fac o marturisire soc: l-am cunoscut pe Radu Aldulescu intr-o noapte, prin intermediul <Terminus Paradis> si am fost foarte surprinsa sa vad ca filmul este dupa romanul lui Radu Aldulescu. Asa ca abia apoi am citit cartea, intrucat mi-a suscitat interesul.
S-a vorbit despre lumile create de Radu. As vrea sa va amintesc ca pe langa aceasta lume de banlieue, ca sa nu spun suburbana sau interlopa, mai e vorba si de lumea aceea din regimul de trista amintire, populata cu muncitori care trebuia sa stea la coada sa-si ia ratia de zahar si de ulei, de apartamentele mizere, cu doua camere, confort redus, femeile care munceau in fabrica, neputand sa-si supravegheze copiii…
Dar ma intorc spre cartea ,,Proorocii Ierusalimului”. Cand am pus mana pe aceasta carte am crezut ca va fi una de interpretari biblice, fara sa ma uit la autor. Vazand autorul, am ramas placut surprinsa si am intrat in acest univers populat cu cersetori, hoti, femei sadice, pedofili, copii abuzati, nimfomane, o femeie superba cu un picior de lemn… Personaje tipice si totodata atipice, personaje parca neconstruibile de altcineva decat de Radu. Sunt si niste scene cutremuratoare, de un realism nu crud, nici sadic, ci foarte cinic, Greu de gasit lirism vizibil la Radu, dar exista o usoara infuzie. Personajele lui, asa haotice si besmetice cum par, asa derutate cum se arata, isi cauta libertatea si cred ca isi cauta fiinta similara sau un fragment, o frantura, o amintire despre o fiinta cu care sa poata comunica.”
Nicoleta Popa: ,,La Radu admir capacitatea extraordinara de a umaniza o lume inumana”
Poeta Nicoleta Popa… scurta si la subiect: ,,La Radu admir capacitatea extraordinara de a umaniza o lume inumana si de a gasi iertare in atrocitati de neimaginat. El vede totul cu asa blandete si cu un asa echilibru pe care putini oameni ar putea sa il aiba.”
Mihaela Sandu: ,,Radu Aldulescu este un scriitor cum l-a facut ma-sa din burta”
Dupa care, Mihaela Sandu, o prezenta cel putin exotica in mediul cultural argesean, s-a desfasurat in toata splendoarea, neezitand sa-i atraga atentia autorului sa fie un pic mai atent la tehnica narativa. ,,Stiu ca, de la un timp, Radu Aldulescu este un scriitor recunoscut drept natural, cum l-a facut ma-sa din burta, adica fara livresc. Nu s-a manjit de aporiile livrescului. Eu totusi i-as recomanda sa se mai manjeasca din cand in cand, pentru ca sunt necesare. Ce m-a frapat pe mine la Radu Aldulescu este grotescul personajelor, produsele astea sociale ale tranzitiei, niste personaje automate, care nu se misca decat prin doua mecanisme: instinctul de supravietuire – foamea – si instinctul de reproducere care este prozaic, demitizat, un fel de sex pe apucate, pe unde se poate. Toate personajele lui au ceva burlesc, grotesc, grosolan si caricaturizat. Le lipseste acea vana tragica pe care el incearca sa le-o insufle. Dar e putin fortat. De exemplu, la ,,Proorocii Ierusalimului”, are un fel de viermuiala colcaitoare de personaje, intre frustrari si visari ratate, personaje care au pierdut jocul cu viata si tot asteapta ceva. Undeva sperand, visand lucid, goliti intr-un fel de continutul lor emotional.
Femeile sunt lipsite de orice metafizica, de orice candoare, feminitate, ai sentimenul ca sunt niste automate sexuale mai rau decat cele de pe traseu, o pornografie, daca nu scabroasa, demitizata. Defapt, personajele lui sunt amprentate de o saracie care le consuma, le degradeaza, le dezumanizeaza, n-au niciun orizont. Autorul merge pe fapte comune, pe care intr-un fel le amprenteaza cu bizarerii. Atentie mare la constructie! Sa nu mai dilueze textul, sa nu mai reia…” a finalizat Mihaela, punctele sale de vedere fiind impartasite, partial, de catre auditoriu.
Magda Grigore, despre posibilul public al lui Radu Aldulescu
Dincolo de aprecieri generale pe seama scriiturii autorului, poeta Magda Grigore a incercat sa identifica potentialul public al cartilor lui Radu Aldulescu. ,,Cred ca e tarziu pentru Radu sa-si schimbe stilul si viziunea, dar nici nu cred ca greseste cu ea, pentru ca el poate avea doua tipuri de cititori foarte buni. Din pacate nu a fost tradus prin ICR, dar poate in viitor va fi selectionat, intrucat cred ca ar fi foarte bine receptat in afara. Descrie perfect lumea noastra, de care suntem extrem de plictisiti si n-o mai gustam. Cei din afara, ati vazut, sunt foarte interesati de cinematografia noastra insolita, o lume cu care ei n-au avut contact si o savureaza ca viziune estetica si nu ca realitate frustra, traita. Asta ar fi primul grup de cititori. Aici, in tara, o asemenea literatura isi gaseste cititorii printre cei avizati. Cartile sunt pline de simboluri, de nuante pe care trebuie sa le speculeze un cititor, dar trebuie sa aiba rabdare, or cititorii nostri nu mai au rabdare, prefera expunerea nuda. Un asemenea cititor ar gusta aceasta proza pentru ca viata este chiar asa, cum o descrie el, are mult gri, iar secventele din care poti alcatui un vitraliu sunt intr-adevar putine si trebuie vanate.”
Tot Magda Grigore a apreciat ca Aldulescu este un scriitor norocos din moment ce se afla in ,,Istoria literaturii”, intrucat nu multi au avut sansa de a fi remarcati de Manolescu: ,,E adevarat ca piata literara s-a grabit intotdeauna, exista o literatura recuperatorie, asa ca poate autorii peste care s-a trecut in graba vor fi redefiniti, reevaluati. Noroc ca Radu e in viata si poate fi apreciat acum. Dar este clar ca pe piata noastra literara el nu va avea decat un grup de cititori, care nu e numeros, dar va fi un grup de forta, de asta este si apreciat si a avut si detenta norocului pentru ca a fost inscris in carti. Mai sunt si alti prozatori care n-au avut sansa lui.”
Radu Aldulescu, din bucataria unui film care nu s-a mai facut
La final, inainte de a se trece la cea mai placuta parte a intalnirii (adica la un pahar… de vorba), Radu Aldulescu ne-a introdus in ,,bucataria” cartii ,,Proorocii Ierusalimului”. O carte scrisa in jurul unui fapt real, petrecut prin 1999. ,,Se intampla inreajma unui scandal mediatic, cand s-au gasit ingropati niste copii abuzati sexual si o retea pedofila mai extinsa. Si s-a facut o ancheta, m-am documentat, iar apoi s-a sistat, s-a musamalizat. De ce? Am aflat ulterior ca erau implicati inalti functionari ONU in toata reteaua asta. Eu am preluat chestia asa, presupunerile presei din vremea aceea si am alcatuit un segment din carte.
Domnul Pintilie a fost foarte incantat de idee, dar filmul nu s-a mai facut pentru ca producatorul n-a vrut sa investeasca in turnarea acestui film. Producatorul era un evreu roman francez care l-a tot sponsorizat pe Pintilie de-a lungul timpului. S-ar parea ca filmul nu s-a facut tot din cauza implicarii acelor inalti funcionari ONU. Colac peste pupaza, personajul principal se numea Ierusalim, acesta fiind copilul abuzat. Totodata se fac referiri la pasaje din Vechiul Testament asupra proorocilor mincinosi care au fost pedepsiti in Tara Sfanta si pe care eu ii identific cu politicienii care au adus Romania in stadiul in care se afla acum. Deci, cu filmul s-a sistat, dat domnul Pintilie a fost atat de incantat de ideea asta incat si-a insusit-o. Are o carte de Memorii aparute la Humanitas si acolo exista un capitol numit ,,Proiectul Ierusalim”. Si descrie toata poveste asta ca si cum i-ar apartine lui, eu n-am niciun amestec in ea. Asta, ca o chestie…”
Operatiunea ,,Miliardul lui Nastase”, un fiasco sponsorizat de Uniunea Scriitorilor
Editarea cartii a avut si ea o poveste foarte interesanta, in care este implicat insusi Adrian Nastase, premier pe atunci, si care a tinut sa-si vada figura pe coperta cartilor publicate de USR in schimbul unei donatii de 1 miliard de lei.
,,Intr-o prima editie, cartea a aparut in 2004, in 300 de exemplare, in cadrul unui proiect al Uniunii Scriitorilor, cunoscut sub numele de ,,Miliardul lui Nastase”. Chiar apare pe coperta Adrian Nastase. Domnul premier de atunci a donat scriitorilor, prin presedintele Uniunii, un miliard ca sa scoata niste carti. S-au scos 20 de carti, printre care si a mea, in 300 de exemplare care nici nu s-au difuzat si care erau toate foarte prost facute, cu cate 3-4 greseli pe pagina, cu pagini albe, cu pagini lipsa. A fost un fiasco sponsorizat de Uniunea Scriitorilor. O a doua editie s-a intamplat la Editura Corint, in cadrul colectei <Scriitori romani> si a fost o editie scoasa in foarte bune conditii grafice. Asta se intamplat in 2006, atunci cand a aparut o noua generatie de critici tineri care, una peste alta, m-au redescoperit, mi-au dat un imbold, un chef de scris, de viata s.a.m.d. Iar a treia editie a aparut anul acesta. M-am bucurat si de o serie de autori la Casa Romaneasca si in conditii grafice tot excelente. La Casa Romaneasca sunt niste oameni a caror iubire de literatura este acoperita si de fapte. Sper ca, datorita lor, de aici incolo, statutul scriitorului roman si material, si social, va fi baremi atat cat este in Ungaria, Serbia, Cehia, unde sunt tiraje mari si mult mai buna.”
Pana si scriitorii au nostalgia vremurilor de dinainte de ’89!
Opiniile lui Aldulescu au fost imbratisate de toata lumea, cu totii fiind de acord ca… ,,Statutul scriitorului era altfel inainte de ’89, parca nitel mai bun, in pofida cenzurii ideologice. Tirajele erau altfel… Se platea mult mai bine… Acum, lista ICR se face cu aceiasi oameni anual, difera romanele. Nu ne indoim ca sistemul clientelar este deasupra sistemului cultural la noi si ala face legea. Sunt tradusi aceiasi scriitori chiar daca nu se vad efectele dincolo. Literatura romana e pe ultimul loc, e cel mai prost reprezentata. Reprezentarea o faci, in primul rand, prin premii. In afara, premiile, in mod automat, sporesc vanzarile. Aici, un premiu ISR nu sporeste vanzarea, nici macar un premiu Nobel.”
Daca si scriitorii – spirite libere, constiinte inalte, nu? – au ajuns la concluzia ca era mai bine pe vremea impuscatului, cu toata cenzura de rigoare, inseamna ca pentru tara asta chiar nu mai exista nicio sansa…
