Sunt unul dintre puţinii oameni care au citit toate cele nouă (9) romane scrise de Radu Aldulescu, fiind convins că el este cel mai important romancier de după 1989. Nu intru în argumente. Am scris nouă cronici despre nouă romane şi – după reacţii – am convins de acest lucru mulţi cititori, dar chiar şi scriitori importanţi, unii romancieri excepţionali necuprinşi de invidii, precum Şerban Tomşa, de pildă.
Ei bine, cel mai important romancier de astăzi este în situaţia de om al străzii; la propriu. După ce, câţiva ani, USR l-a adăpostit într-un spaţiu al său, acum îl somează de pe o zi pe alta să părăsească mica lui cameră şi să plece unde-o vedea cu ochii. Şi unde să plece un scriitor la 61 de ani fără masă, casă, avere, bani?
USR este – după statut – un fel de sindicat al membrilor săi. Şi dacă USR nu-l poate nicicum ocroti pe cel mai talentat şi oropsit copil al său, atunci de ce mai există? Care mai e rolul ei?
Am citit recent un volum cu peste o mie de scrisori adresate lui Liviu Rebreanu (primul volum, cu doar expeditorii cu litere A şi B). Trei sferturi dintre aceştia îi cereau autorului Răscoalei preşedinte al Societăţii Scriitorilor Români: bani, locuinţe, ajutoare sociale şi de boală. Nu ştiu să le fi dat Rebreanu răspunsuri cinice, în sensul că să se descurce etc.
Dincolo de cazul particular Radu Aldulescu, cred că trebuie făcută o anchetă (eventual de presă) din care să rezulte situaţia socială a celor 2500 de membri ai USR. În anii '80, bătrânii membri ai USR erau ocrotiţi de Uniune, li se ducea masa caldă în sufertaşe în toate colţurile Bucureştilor…
E de înţeles că-n zilele noastre USR nu mai are finanţare de la stat ca-n anii '50-'80, dar măcar moral se impune să-i ajute pe membrii săi aflaţi la anaghie.Radu Aldulescu nu trebuie tratat ca un veleitar. El este un romancier adevărat, ba chiar unul mare, şi nu e cazul să fie lăsat să moară în stradă ca un câine. În orice ţară democrată din UE sau din America, romanele sale ar fi veritabile best-seller-uri. Că nu sunt la noi, nu e vina lui. E conjunctura aceasta păcătoasă. Nu trebuie pedepsit nici pentru că are accente polemice la adresa conducerii USR, accente proprii de altfel tuturor scriitorilor adevăraţi. În aceste zile, toţi scriitorii trebuie să dovedim într-un fel sau altul o solidaritate cu colegul nostru Radu Aldulescu, cu colegul nostru mai talentat şi mai nefericit decât noi. Acum putem dovedi că suntem oameni, scriitori umanişti, caractere adevărate.
