Joi, 12 aprilie, în cadrul intim oferit de biblioteca liceului Iulia Zamfirescu din Mioveni, Bianca Mîciu, elevă în clasa a X-a și-a lansat prima ei carte. A început în forță, cu un roman psihologic, intitulat Paranoia, despre care putem spune, fără să exagerăm, că este cel de debut, din moment ce tânăra autoare ne-a mărturisit că lucrează deja la al doilea.
Demersul ei livresc este atipic, dacă ne raportăm la preocupările generale ale tinerilor de vârsta ei, care fie își consumă creativitatea în alte moduri, fie nu și-o exploatează deloc.
Vizibil emoționată, dar plină de entuziasm molipsitor, Bianca le-a vorbit celor prezenți despre drumul plin de provocări al trecerii de la idee la practică.
Ne-a mărturisit că iubește literatura, că ar citi tot timpul, chiar dacă este elevă într-o clasă cu profil mate-info. Bianca cochetează și cu poezia, motiv pentru care romanul ei are și inserturi lirice. Am înțeles că a scris cu mare emoție și cu bucurie, încercând să aducă în fața cititorilor o analiză psihologică a personajelor, care sunt adolescenți, la fel ca și ea, și care experimentează sentimentul iubirii, cu emoția și nesiguranța specifice acestei vârste.
Am fost asigurați de talentul dublat de tenacitate și hărnicie al acestei tinere, aproape copil, care nu se sperie de perspectiva unei cariere de scriitor, descrisă ca nesigură de către unii apropiați, care nu înțeleg pasiunea ei.
La eveniment au luat parte profesori și colegi din școală, consilierul educativ al Primăriei Mioveni, presă, cărora le-a răspuns cu bucurie la întrebări. Profesorii au felicitat-o și au vorbit despre interacțiunea specială cu autoarea-elev, despre semnele timpurii ale evoluției ei literare.
Așa cum a declarat directorul liceului Ion Dumitru Voiculescu, coincidența face ca noul spațiu al bibliotecii liceului să fie deschis în mod fericit, prin lansarea unui roman scris chiar de unul dintre elevii acestei școli, care trebuie să-și fi petrecut multe ore printre rafturile cu cărți.
Într-o lume în care informațiile și gândurile circulă cu o viteză nebunească, influențate de tehnologia atât de prezentă în viața modernă, o tânără de clasa a X-a s-a deconectat din rețea și a scris, iată, un roman. “Paranoia”, poate starea lumii în care trăim…
Secvențe video eveniment, declarații autor: