The New York Times a publicat un articol conform caruia mai multe state americane vor sa isi acopere deficitul bugetar prin cresterea vanzarilor de tigari.
Un proiect de lege din statul New Hampshire vizeaza o reducere cu 10 centi a taxei pe pachetul de tigari. Acesta a fost trimis pentru a fi sanctionat de catre Senat. La baza proiectului sta un studiu al micilor comercianti care sustin ca taxa pe tigari afecteaza afacerile de mici dimensiuni, in special la granita cu alte state. Organizatia acestora sustine ca reducerea taxei va diminua veniturile statului din tigari, dar declinul va fi compensat de majorarea incasarilor din sectorul hotelier, restaurante, vanzarea de alcool, benzina si bilete de loterie.
Un membru al comisiei Camerei Reprezentantilor a afirmat ca proiectul nu a luat in calcul si sanatatea consumatorilor. Campania ,,Copii fara Tutun", desfasurata in New Hampshire, sustine ca o scadere cu 10 centi a taxei pe tigari ar genera costuri de 21 de milioane de dolari pe termen lung pentru sistemul de sanatate si ar duce la aparitia a 1.000 de noi tineri fumatori.