1,2K
Ceea ce parea sa fie o zi obisnuita pentru zborul QF191, intre Cairns si Port Moresby, a devenit subiect de stiri. Desi se aflau in aer de 20 de minute, unul dintre pasageri, respectiv o femeie in varsta, a observat si anuntat existenta unui sarpe pe una dintre aripile avionului ,,E un sarpe pe aripa. Uite-i capul si daca te uiti atent ii vezi si o parte din corp".
In avion se afla si un expert in australian care a identificat repede specimenul, intarind astfel spusele batranei ,,In niciun caz nu poate fi altceva. Sunt foarte comuni in Queensland. Sunt pradatori periculosi si oriunde sunt soareci, pot fi gasiti si ei. Ajung des in zone inguste, de obicei in tavanul caselor, dar n-am auzit sa ajunga intr-un avion pana acum" a comentat expertul Rick Shine.
Un alt pasager sustine, mai in gluma mai in serios, faptul ca ,,in vreme ce persoanele din fata aeronavei nu stiau ce se petrece, dar cei din spate faceau fotografii si urmareau sarpele, niciun moment nu ne-am gandit ca ar putea fi si altii la bord. Ambii piloti au venit, pe rand, sa vada sarpele agatat de aripa avionului".
Ajunsi la destinatie pasagerii au aflat ca sarpele emigrant isi daduse ultima suflare in timpul zborulul. Decesul a fost cauzat de de viteza mare a avionulul, a altitudinii dar mai ales a temperaturilor foarte joase tinand cont de faptul ca serpii sunt reptile cu sange rece, avand nevoie de caldura soarelui pentru a se putea incalzi si supravietui.
,,A fost o lupta pe viata si pe moarte pentru sarpe. Mi-a parut rau de el, a incercat sa se adaposteasca mult timp" a declarat un pasager.