Nu stiu daca de pe scena lumea se vede mai bine, dar din sala propunerea de lume facuta pe scena de Compania Dan Puric, (in productia „Art & Events Management”) a fost tentanta. Lumea propusa de „cei cinci” artisti ai lui Dan Puric parea mai simpatica, mai atractiva. In ciuda petelor si bubelor societatii exista inca nesperate resurse de elegie, de umor, de gingasie. Nu suficiente pentru a transforma starea de mitocanie, dar e suficient ca sunt inca destui aceia care cred ca Dan Puric, „actorul care s-a incapatanat sa creada ca poate face sa creasca brazi pe stanci aride”, are ceva sanse de succes.
Fata in fata cu publicul, Cei cinci „cetateni contribuabili” au dovedit ca desi foarte tineri sunt artisti formati si ca pot face acte de magie. Au demonstrat ca pot transforma o sala de teatru intr-un loc magic unde dansul si mima, plasticitatea expersiei corporale combinata expresivitatea fetei, cu muzica si lumina sfasie realitatea, o mototoleste si o arunca la cos inlocuind-o cu o atmosfera ireala, cu un alt timp, diferit de al campaniilor electorale si al preturilor din supermarket-uri…
,,Toti cinci” este un spectacol tineresc plin de prospetime si – mai mult – foarte democratic. Chiar un exemplu de democratie artistica avand in vedere faptul ca regia este colectiva, scenografia (atata cat este) la fel, cat despre efortul de interpretare este sustinut din (sinergic!) tot de toti cei 5.
L-am vazut si la Arad si la Pitesti asa ca pot afirma ca spectacolul companiei Dan Puric, „Toti cinci”, este un adevarat recital de lirism dansat. Chiar daca in „Toti cinci” n-au lipsit tablourile incarcate de sarcasm muscator care au starnit haz si aplauze. Spectatorilor le-a placut sa recunoasca cum se prind rufele la uscat pe o sarma, cum se foloseste o matura, cum izbucneste o cearta in cuplu, cum se ocolesc obstacolele (nu de catre toti 5…). Sau cum daca citesti ziarul te asurzeste zgomotul de fond al intamplarilor lumii, cum actioneaza un hot de buzunare in autobuz, un hot sedus si – poate – convertit la fapte mai bune de o frumoasa nevazatoare; poate ca – vorba lui Bocelli -, „Lì è nato il mio destino”…
Se mai poate invata cum sa reactionezi la un glont, cum te poti urca pe franghie, cum se desfasoara un dineu romantic, cum se coseste, cum se sterge/ascute coasa si cum se negociaza cu „Doamna cu coasa”, cat e de importanta igiena matinala, cum se alearga in mare viteza (pentru ca „rich people walk fast!”) fara sa te deplasezi deloc. Dar mai ales cum un handicapat devine agent de circulatie impunator sau cum isi schimba politicienii atitudinea (de la Yes la No) odata cu locul… Sau – de mare actualitate – ce mici necazuri (big bossom – small problem!) se pot intampla in cazul unei nevinovate operatii de marire a sanilor, operatie efectuata cu unelte de ultima generatie ca bormasina si ferastraul. si aflam si ce legatura materiala poate exista intre sani si dinti… Sau cum arata un step pe „Oci ciornie”. Desigur, asta e doar „firul meu narativ”, fiecare spectator era liber sa-si construiasca un scenariu propriu.
Fiind vorba de un spectacol in care dansul este limbajul-vector foarte importanta este muzica care-l sustine. Fara niciun dubiu ilustratia muzicala semnata de Ilina Pepine ofera suportul pe care un artist evolueza cu placere ridicand coeficientul de calitate, spectatorii bucurandu-se de cateva slagare de pe diverse meridiane si epoci de la „Cheek to Cheek” a lui Fred Astaire (si mostenitorilor muzicali), pana la muzica tiganeasca din „Fata fara zestre” cu vocea lui Nikita Mihalkov. Dar avand ocazia sa-si aminteasca ipotezele muzical-poetice privind uciderea capitanului James Cook de catre insularii hawaieni (acum mai bine de doua secole), ipoteze pe care le facea marele Vladimir Visotki (acum mai bine de trei decenii)…
Prezentarea poetica pe care Florentina Ciocanea le-o facea intr-un comunicat-invitatie are deplina justificare in faptele scenice ale celor (Toti) Cinci: Ana Pepine, Paul Cimpoieru, Dana Paraschiv, Silviu Man, stefan Ruxandra. Dar si a autoarei costumelor – Wilhelmina Arz si maestrului de lumini – Sorin Vintila.
Sa ne bucuram ca dupa multe spectacole la „Rapsodia” bucuresteana, in cadrul unui turneu prin tara (cu spectacole la Festivalul Underground de la Arad, la Cluj, Timisoara si Brasov) Cei Cinci care au oprit pret de un spectacol si la Pitesti. Asa, ca o verificare in plus in drum spre festivalul de la Avignon, adica undeva unde cuvinte ca Oui si Non sunt mai aplaudate decat YES si NO…
