Există cimitire unice în Europa: Pere-Lachaise de la Paris, prin marile personalități care-și dorm somnul de veci acolo, printre care și români celebri, Prazeras de la Lisabona, Highate de la Londra, fiecare cu specificul său. Avem și noi în România Cimitirul vesel de la Săpânța, unic, pe care l-am văzut de câteva ori, cu cruci vopsite în albastru (aproape) de Voroneț, cu pictură naivă pe fiecare cruce și cu mesaje unul mai vesel decât altul: „Beu femeile palincă/și de bărbați nu duc frică!” sau: „N-a ști nimeni că m-am dus/Numa or vedea că nu-s!” sau „Sub această cruce grea/Zace biata soacră-mea/Trei zile de mai trăia/Zăceam eu și citea ea!” Și tot așa.
Ei bine, în orășelul Litohoro de 7000 de locuitori de la poalele Muntelui Olimp, un orășel așezat pe terase, începând de la altitudinea de 0 metri până pe la 400, se află un cimitir aflat la extrema cealaltă față de Săpânța. Agios Athanasios se numește și datează de la anul 1200. În afară de faptul că e cel mai îngrijit cimitir din lume (v. foto), este unic pentru modelul de trecere în moarte, de cult al înmormântării.
Astfel, toate mormintele au cripte de marmură umplute cu spărtură de asemenea de marmură. Mortul, gol, e învelit într-un giulgiu, ca Isus acum două mii de ani, și dus într-un sicriu închiriat până la mormânt. Acolo este înmormântat doar în giulgiu, astfel încât partea lui de sus să fie exact la suprafața pământului. După cinci ani, este deshumat, iar osemintele îi sunt puse într-o cutie, iar aceasta e așezată cu doar partea de jos la suprafața pământului, restul fiind deasupra și acoperită cu stratul de piatră de marmură. Cine nu are loc de veci, beneficiază de o „groapă” comună, unde sunt așezate toate cutiile cu oasele decedaților, toate de aceeași mărime, cu numele și datele de naștere și moarte scrise pe ele.
Mii de turiști traversează pe jos Litohoro, mergând vreo trei-patru kilometri până la Cascada lui Zeus din burta Muntelui Olimp, unde ghizii îți arată câte o prăpastie unde, cică, Alexandru Macedon își fixa strategiile războaielor și unde sărbătorea victoriile. Dar, astea sunt povești nemuritoare ale unor greci care știu să facă turism.
De altfel, mergi trei kilometri prin interiorul muntelui să vezi o cascadă de câțiva metri. Dacă ar știi grecii cascada Pișătoarea Caprei de pe Transfăgărășan (unde nu se oprește nimeni s-o admire) sau Cascada Cailor de la Poiana Borșa, s-ar rușina cu cascada lor amenajată și înaltă de șase-șapte metri.
