Vaya Con Dios, cea mai de succes trupa belgiana, revine in luna martie la Bucuresti, pentru ultima reintalnire cu fanii! Un mix de lounge frantuzesc, melancolie languroasa si ardoare tipica stilului gipsy pentru o seara perfecta, live la Sala Palatului, pe 15 martie 2013.
Vaya Con Dios isi anunta retragerea printr-un megaturneu, ,,Farewell Tour”. Trupa incheie, astfel, 27 ani de cariera glorioasa. Vaya con Dios este actualmente cea mai cunoscuta trupa belgiana. Hituri precum What’s a Woman, Puerto Rico, sau Neh Na Na Na se aud constant pe toate posturile de radio; turneele trupei au traversat globul din Rusia pana in Angola. Belgia a emis in 2008 o serie de timbre postale “Vaya con Dios”, cu imaginea solistei Dani Klein. In total, trupa a inregistrat pana acum vanzari ce depasesc 7 milioane de albume si 3 milioane de single-uri.
Povestea Vaya con Dios a inceput in Belgia acum mai bine de douazeci de ani. Anii `80 reprezentau epoca la care vocea solistei Dani Klein putea fi auzita in diverse spoturi radio sau in cluburi obscure, ca solista a trupei indie Arbeid Adelt. O epoca la care succesul se lasa asteptat. Pana cand Dani Klein, alaturi de chitaristul Willy Lambregt si contrabasistul Dirk Schoufs hotarasc sa puna bazele unei noi trupe. Impartaseau aceleasi gusturi muzicale: jazzul, opera si muzica gypsy… genuri nu foarte apreciate in acea vreme la Bruxelles. Noua trupa se numea Vaya Con Dios ("Du-te cu Dumnezeu"), nume provenit din limba spaniola, preluat dintr-un documentar TV despre cartierul cubanez din Miami. Cei trei nu aveau planuri marete de viitor – isi propunea pur si simplu sa vada cum suna atunci cand amesteci rockul cu ritmurile latine, blues-ul, flamenco-ul si sansonetele…