Sâmbătă, 4 mai, platoul Făget a fost gazda primei zile a festivalului "Sărbătoarea Primăverii, Muncii și Bucuriei", o extensie locală a petrecerilor specifice zilei de 1 Mai, cu muzică, distracții tradiționale și mâncare la iarbă verde.
Chiar dacă desfășurarea evenimentului a stat sub spectrul ploii,
iubitorii folclorului au avut noroc, pentru că în afară de câțiva stropi de ploaie care au picurat câteva minute, vremea a fost bună, așa încât a plouat doar cu bere, pentru cei interesați.
Rând pe rând, artiști amatori ai Centrului Cultural Mioveni și îndrăgiți interpreți de muzică populară, cunoscuți în toată țara, au urcat pe scena generoasă a zonei de picnic.
Au venit în mijlocul distracției, direct sau adiacent, oficiali locali și județeni, primari argeșeni, ministrul Tineretului și Sportului, personaje politice.
Standurile cu grătare au îmbiat publicul cu produse tradiționale și au condimentat în consecință aerul, declașând în mod firesc reflexe necondiționate, finalizate la mesele așezate pe pajiștea platoului.
Dulciuri neaoșe…
Și dulciuri din alte zone folclorice…
Cei mari și cei mici au putut alege distracții vechi sau distracții mai noi, unele pline de adrenalină.
Tobogane blânde și leagăne în părculețul special amenajat pentru cei mai mici…
Clasice tiribombe, carusel cu căluți sau cu lanțuri.
Fotbal pe gazonul natural al platoului…
Odată cu această sărbătoare s-a redeschis și instalația de tiroliană, unul dintre punctele de atracție ale zonei de picnic Făget.
În plus, o nouă distracție modernă a făcut ”victime”. Parcul de paintball a fost alegerea spiritelor răizboinice care au vrut să amplifice distracția ”împușcându-se” cu prietenii.
Astăzi este a doua zi a festivalului, și chiar dacă vremea este mai rece, nu plouă, iar atmosfera este încălzită de alți artiști îndrăgiți.