Chinta roială este cea mai mare mână la poker. Dacă ai așa ceva, ești 100% câștigător, indiferent de adversar. În acest articol, îți arătăm câte ceva despre această mână. O vom defini în raport cu alte mâini și cu jocul de poker. Îți vom mai arăta și care sunt șansele să faci această mână.
Nu în ultimul rând, îți vom povesti despre pașii pe care trebuie să-i urmezi atunci când vei face chinta roială. Să ai o astfel de mână ține de mult noroc, dar și de ceva pricepere. Spre deosebire de sloturi, unde nu ai nevoie de abilități, la poker trebuie să știi foarte bine jocul ca să ai succes.
E foarte bine și dacă le joci pe amândouă. Există multe păcănele tari, precum Supreme Hot demo, unde poți să te relaxezi după o sesiune de poker.
Definiția chintei roiale
Așa cum am spus încă din prima propoziție a articolului, chinta roială este cea mai tare mână posibilă. Este înșiruirea consecutivă a cărților 10, J, Q, K și A. Pe deasupra, cărțile trebuie să facă parte din aceeași suită: inimă roșie, inimă neagră, treflă sau romb. Dacă îndeplinești cele două condiții, ai cea mai puternică mână posibilă.
Bineînțeles, poate exista situația extrem de rară în care și alt jucător are o chintă roială. În acest caz, câștigul se împarte. Oricum, sunt deja șanse destul de mici să ai o chintă roială, dar despre șanse, discutăm în capitolul următor. Mai departe, îți arătăm și ierarhia mâinilor, ca să-ți faci o idee cât mai bună despre valorile lor. În acest mod, este ușor să înțelegi de ce chinta roială este cea mai importantă.
Ierarhia mâinilor la poker
Mai jos, ordonăm mâinile la poker, de la cea mai slabă la cea mai tare. Și aceste mâini te pot ajuta să-ți asiguri un câștig, deci nu trebuie să alergi mereu după chintă roială.
- Carte mare: atunci când nu există perechi, chinte sau alte combinații, câștigă jucătorul care are cea mai mare carte. De exemplu, dacă un jucător are în mână un valet, iar altul are 9, câștigă cel cu valetul.
- Pereche: două cărți cu aceeași valoare. Exemplu: un 8 de treflă și un 8 de inimă neagră.
- Două perechi: două perechi de cărți cu aceeași valoare. Exemplu: o pereche cu 7 de romb și 7 de treflă și o pereche de as de inimă neagră și as de inimă roșie.
- Trei de-un fel: trei cărți de același fel, cum ar fi 4 de inimă neagră, 4 de inimă roșie și 4 de treflă.
- Chintă: o înșiruire de cărți în ordine, dar nu din aceeași suită și nu cu asul fiind cea mai mare carte. Exemplu: 5, 6, 7, 8, 9 – din suite diferite.
- Culoare: 5 cărți de aceeași culoare/suită, dar nu într-o ordine. Exemplu: 2, 6, 8, 9 și Q, toate de romb.
- Full house: trei de-un fel și o pereche. Exemplu: 5-uri de inimă roșie, treflă și inimă neagră, alături de o pereche de 7 de treflă și romb.
- Careu: patru cărți de același fel. Exemplu: 9 de treflă, romb, inimă neagră și inimă roșie.
- Chintă de culoare: 5 cărți în ordine și din aceeași suită, dar secvența nu se termină cu as. Exemplu: 7, 8, 9, 10 și J, toate de treflă.
- Chintă roială: deja știm definiția și am oferit un exemplu. Este practic o chintă de culoare care se termină în as.
Șansele jocului
Șansele să ai o chintă roială sunt cele mai mici dintre toate mâinile. De aceea este și cea mai puternică. Dar depinde de tipul de poker pe care îl joci. Să extragi 5 cărți dintr-un pachet standard de 52 care să formeze o chintă roială are o șansă din 649.740.
În variantele de poker mai populare, unde se folosesc 7 cărți, precum Texas Hold’em, șansele tale cresc foarte mult: 1 la 30.940. Chiar și cu această creștere, nu trebuie să-ți faci mari speranțe că vei avea noroc la o astfel de mână prea curând. Dar cine știe?!
Ce pași să urmezi?
Dacă ai avut noroc și ți-a picat chinta roială, trebuie să știi să profiți la maxim de oportunitate. În primul rând, nu va trebui să-ți sperii adversarii. În funcție de oponenții tăi, de nivelul lor de experiență și de stilul pe care îl au, ajustează-ți strategia.
De pildă, jucătorii mai experimentați sunt mai atenți atunci când dai check (zici „pas” la runda de pariere). În schimb, jucătorii fără experiență se vor speria atunci când crești miza.
Ca regulă generală, este mai bine să joci prudent. Desigur, poți da raise, dar în niște limite acceptabile, astfel încât jucătorii să nu se retragă de la rundă.
Concluzii
Să faci o chintă roială este o raritate, dar nu e chiar atât de imposibil. Dacă îți pică, trebuie să știi să o joci cât mai bine. Deja știi că vei câștiga runda, dar e bine să scoți cât mai mult din această oportunitate. Acest lucru este valabil pentru orice mână, chiar și în cazul în care nu ai nici măcar o pereche.