Tulburarile de ritm si de conducere ale inimii cuprind orice conditie din grupul larg si heterogen in care cordul prezinta activitate electrica anormala. In aceste situatii, inima bate fie prea rapid, fie prea rar, fie neregulat. Exista aritmii care sunt urgente medicale extreme, care pot duce la stop cardiac si moarte. Altele prezinta simptome de gravitate variabila: palpitatii sau lipotimii. Exista si forme care evolueaza silentios, dar predispun la embolii in diverse teritorii vasculare, indeosebi creier si intestin.
ECG este cel mai simplu test specific de diagnostic a aritmiilor, ca si de evaluare a riscului acestora. Pentru a detecta disritmii de scurta durata si imprevizibile se utilizeaza monitorizarea ambulatorie a ECG pe 24 de ore. Frecventa cardiaca normala de repaus este cuprinsa intre 60 si 100 de batai pe minut la adulti, iar la copii pana la 120 de batai pe minut.
Tahicardia – frecventa pulsului peste 100 batai pe secunda, poate fi generata de hiperactivitatea glandei tiroide, a sistemului nervos simpatic, hipooxigenarea sau excesul de cofeina.
Bradicardia – frecventa pulsului sub 60 batai pe secunda, poate fi cauzata de diverse grade de blocaj ale impulsurilor pe traiectoria de la atrii la ventriculi.
Fibrilatia consta in neregularitatea ritmului de baza generata de impulsuri haotice, fie la nivel atrial (cea mai frecventa aritmie), fie la nivel ventricular (aritmia cu mortalitatea cea mai mare).
Sindromul mortii subite aritmice apare cel mai adesea la pacientii cu infarct.
Tratamentul aritmiilor consta in rarirea (cu medicamente antiaritmice sau defibrilator cardioverter implantabil), accelerarea (cu atropina sau pacemaker), respectiv regularizarea ritmului (cu medicamente antiaritmice sau soc electric – cardioversie sau defibrilare, cu tratament adjuvant anticoagulant) pentru tahicardii, bradicardii si blocuri, respectiv fibrilatie atriala. Solutia radicala a tahiaritmiilor este cauterizarea electrica in laboratorul de electrofiziologie.
