Cercetări recente sugerează că dronele microscopice ar putea fi folosite pentru a căuta și repara arterele deteriorate și astfel să fie folosite în prevenirea atacurilor de cord sau a accidentelor vasculare cerebrale.
Cercetătorii au finalizat primele teste de succes cu nanoparticule dirijate spre zonele afectate. Testele au fost făcute deocamdată pe șoareci, dar și cele care vor fi efectuate pe subiecți umani nu sunt prea departe de a fi realizate.
Nanoparticulele sunt concepute pentru a detecta plăcile de aterom care provoacă bolile de inimă și care sunt formate din colesterol, grăsimi și calciu. Modul de acțiune al acestora este relativ simplu. Odată ajunse la destinație dronele eliberează un medicament derivat dintr-o proteină naturală care repară zona afectată de inflamație. Particulele sunt realizate dintr-un material asemănător cu masele plastice și este de 1 000 de ori mai subțire decât un fir de păr.
Oamenii de știință au declarat că utilizarea nanotehnologiei ar putea anunța o revoluție în tratarea pacienților cu boli de inimă și, de asemenea, deschide drumuri și în alte domenii ale medicinei.
În testele făcute pe șoareci de laborator care sufereau de aterosecleroză, zona afectată a fost reparată substanțial după cinci săptămâni de tratament iar plăcile de aterom au fost stabilizate, ceea ce face mai puțin probabil ca fragmente din acestea să se mai rupă și să blocheze vasele de sânge pe viitor.
Șeful proiectului, cercetătorul Dr. Omid Farokhzad, director al Laboratorului de Nanomedicină și Biomateriale din Brigham și al Women’s Hospital din Boston, SUA, a declarat:
"Acesta este primul exemplu de tehnologie a nanoparticulelor, care reduce ateroscleroza în testele efectuate pe animale."
El a mai afirmat că procedeul ar putea fi utilizat și în altfel de tratamente.
„Tratarea inflamațiilor cu nanoparticule a arătat un potențial interesant nu numai pentru tratamentul aterosclerozei, dar și în alte arii terapeutice, inclusiv cel al cicatrizării plăgilor, de exemplu".
Oamenii de știință, ale căror rezultate au apărut în revista Science Translational Medicine, au declarat că au fost necesare studii suplimentare pentru a testa mecanismul prin care șoarecii nu au mai suferit atacuri de cord, deși arterele acestora erau aproape înfundate.
Alte aplicații ale nanoparticulelor au fost deja testate pe oameni, deci este de așteptat ca și în acest caz studiile clinice să fie adoptate rapid, au mai spus ei.
Dr. Farokhzad:
„Acestea sunt vremuri interesante în domeniul medicinii și viitorul nanomedicinei este incredibil de luminos."
Nanoparticulele sunt realizate dintr-un polimer biodegradabil care se dizolvă treptat în organism și care este deja folosit într-un număr mare de produse medicale aprobate. Ele au fost proiectate pentru a transporta o proteină numită anexină A1 pe care organismul o folosește pentru a reduce inflamația și care grăbește vindecarea.
La șoarecii injectați cu nanoparticule au fost observate îmbunătățiri semnificative: o reducere a inflamației și o modificare a straturilor de colagen în plăcile aterosclerotice, proces care a împiedicat ruperea acestora. Plăcile s-au micșorat și au fost eliminate de celulele moarte acumulate în cadrul acestora. Oamenii de știință au observat de asemenea o reducere a moleculelor de oxigen reactiv (ROS), molecule cu un impact distructiv major la nivelul membranelor celulelor vii.
Modificări similare nu au fost observate în cazul în care anexina A1 a fost administrată în mod liber, fără a fi asociată cu nanoparticule de direcționare, sau când au fost folosite doar nanoparticulele „goale”. Pentru studiile umane, echipa intenționează să regleze mult mai fin nanoparticulele pentru a optimiza livrarea substanței active si de a le împacheta cu medicamente anti-inflamatorii mai puternice.
Aproximativ 70 la sută din nanoparticule detectează plăcile de aterom și descarcă treptat încărcătura de substanță activă. Noul tratament ar putea avea avantaje majore față de procedurile standard, au declarat oamenii de știință.
„Ateroscleroza este o boală cronică, iar medicamentele clasice care sunt administrate ani sau chiar zeci de ani pot afecta capacitatea organismului de a lupta cu infecțiile",
susține co-autorul proiectului, profesor Ira Tabas, de la Universitatea Columbia din New York.
