DSP Argeș a comunicat primul caz de infecție cu noul coronavirus confirmat până la această oră.
La data de 20 martie 2020 pe teritoriul județului Argeș sunt monitorizate zilnic de către DSP Argeș 1945 de persoane cărora li s-a impus izolarea la domiciliu pentru o perioadă de 14 zile. Mai sunt rămase în carantină 81 de persoane. Persoanele aflate în izolare la domiciliu nu prezintă simptomatologie specifică infectării cu coronavirus și au o stare de sănătate bună.
Dintre probele prelevate pentru persoanele aflate în carantină 64 sunt negative una este pozitivă și restul în lucru. Persoana confirmată cu infecție Covid -19 este un bărbat de 46 de ani aflat în carantină din data de 19 martie 2020. Bărbatul este în prezent internat la Secția Boli Infecțioase – adulți a Spitalului Județean de Urgență Pitești, iar ancheta epidemiologică legată de acest caz este în desfășurare.
Prefectul de Argeș, Emanuel Soare, a transmis că persoana infectată este asimptomatică și prezintă o stare bună de sănătate.