2,1K
Pacientii argeseni cu afectiuni care nu pot fi tratate in Romania pot beneficia de bani de la Ministerul Sanatatii pentru a se trata in diverse clinici din strainatate. Numai in luna octombrie, au solicitatat astfel de tratamente nu mai putin de 14 argeseni, unul dintre ei avand chiar varsta de 71 de ani.
Bolnavii argeseni care au nevoie de tratament in clinici din strainatate, au, majoritatea nevoie de transplant de maduva pentru ca sufera de leucemie, iar in familie nu au fost gasiti donator compatibili. Exista insa si alt gen de cazuri, unele dintre ele absolut exceptionale.
Trebuie sa-si schimbe ambii plamani
Pentru a putea ajunge la tratament in strainatate pe banii statului, trebuie, mai intai, ca pacientul sa aiba recomandarea medicului care s-a ocupat de el, aici, in tara. Ulterior va depune cererea la Directia de Sanatate Publica Arges, cerere care va fi insotita de toate documntele medicale necesare. De aceste segment de activitate de ocupa dr. Ana Parvulescu.
Dosarul astfel intocmit pleaca mai apoi la Bucuresti, unde este avizat de o comisie care va da unda verde celor de la DSP sa initieze corespondenta cu diverse clinici din strainatate. Dupa ce vor obtine raspunsuri de la trei clinici, dosarul va fi din nou transmis unei alte comisii din cadrul Ministerului Sanatatii care va aloca sumele necesare si va trimite bolnavul la tratament. Cum lipsa banilor este insa marea problema, multi dintre cei care au depus astfel de dosare au luni intreg de asteptat pana cand apare efectiv si finantarea, chiar daca dosarele lor sunt aprobate.
In momentul actual, 12 argeseni asteapta sa plece la tratament la clinici din afara tarii, majoritatea avand nevoie de transplant de maduva si pentru care nu au fost gasiti donator din familie. Printre cei are au nevoie sa plece la tratament se afla insa si o tanara care are nevoie de transplant bi-pulmonar, din cauza unei viroze care a dus la formarea de chisturi pe ambii plamani. Fata este acum in tara si se simte mai bine, iar dosarul ei se afla la Ministerul Sanatatii.
Vrea sa-si redobandeasca vederea la 71 de ani
Desi are o varsta mai inaintata, un argesean doreste sa faca un tratament mai putin obisnuit in strainatate, pe banii statului. Pacientul care solicita bani pentru aceasta procedura este un barbat care are 71 de ani si care doreste sa plece la o clinica din afara pentru un transplant de cornee, dupa ce medicul sau curant i-a recomandat procedura respectiva. In cazul in care dosarul sau va fi aprobat de comisie si Ministerul Sanatatii ii va aloca banii, el va pleca in afara tarii pentru interventia respectiva. De mentionat este faptul ca toate cele noua dosare aprobate de minister reprezinta urgente, iar pentru alte trei dosare s-a solicitat suplimentarea fondurilor. Sumele pe care statul trebuie sa le acopere in cazul unui transplant de maduva, spre exemplu, se incadreaza intre 100.000 si 120.000 de euro.