Oficialii Ministerului Sănătăţii vor să interzică dreptul la educaţie copiilor nevaccinaţi. Concret, este vorba despre un proiect de act normativ, prin care să se reglementeze situaţia imunizărilor. Acesta ar urma să fie supus dezbaterii publice, înainte de a fi implementat.
Potrivit proiectului, fără adeverinţă de vaccinare, părinţii nu şi-ar mai putea înscrie copiii la şcoală. În plus, există chiar posibilitatea aplicării de amenzi dacă un copil este totuşi dus la şcoală nevaccinat.
"Este o măsură care este aplicată în foarte multe ţări. Dacă într-o colectivitate avem 20 de copii din 100 care nu sunt vaccinaţi, o izbucnire epidemică în acea colectivitate este posibilă. Va fi în dezbatare publică. Dezbaterea va fi atţt cu profesioniştii din sănătate, cât şi cu organizaţiile de părinţi, reprezentanţi ai societaţii civile, pentru că trebuie să înţelegem cu toţi că nu putem merge înainte decât dacă suntem parteneri." a declarat Alexandru Rafila, consilier al ministrului Nicolae Bănicioiu.
Una dintre bolile asupra careia Ministerul Sănătăţii a atras atenţia este poliomelita, eradicată prin vaccinare, însă reaparută dacă se refuză vaccinarea. Mai puţin de 95 la sută dintre copii sunt vaccinaţi împotriva unor boli precum heptatita B, tetanos, difteria, rujeola, rubeola sau oreionul.
Întrebarea care se pune este dacă această propunere, o dată ajunsă lege, se va aplica retroactive şi dacă nu cumva se bate cap în cap cu dreptul esenţial al copilului la educaţie.