1,9K
Mircea Draghici demonstreaza ca are grija de sanatatea oamenilor care locuiesc in colegiul sau. Astfel, Spitalul Municipal din Curtea de Arges a primit vizita deputatului la inaugurarea unui laborator performant de analize medicale. Dupa un an de zile de munca si formalitati, unitatea medicala a primit o acreditare RENAR (Asociatia de acreditare din România) si are propriul laborator de analize dotat corespunzator. La 1 ianuarie 2013, Spitalul va incheia un contract cu Casa de Asigurari Arges, iar in Curtea de Arges se vor putea efectua analize dintre cele mai complexe.
Pe lânga sustinerea Spitalului pentru investitii, deputatul Mircea Draghici s-a implicat si in rezolvarea unei probleme administrative grave a unitatii, si anume plata salariilor catre personalul medical. Deputatul de Curtea de Arges l-a insotit pe edilul Nicolae Diaconu la Bucuresti, unde primarul a primit fonduri suplimentare cu care sa asigure salariile personalului medical pâna la sfârsitul acestui an.
Reconditionarea si dotarea spitalelor este unul din punctele importante ale programului de guvernare al USL. Preocupat de problemele sistemului medical din România, deputatul de Curtea de Arges sustine programul Uniunii Social Liberale, care urmareste in primul rând ca românii sa beneficieze de servicii medicale de calitate la preturi accesibile. Printre propunerile USL se numara extinderea SMURD la nivel national, investitiile in infrastructura spitalelor din toata tara si compensarea medicamentelor cu pâna la 90% pentru persoanele vârstnice cu pensii mai mici de 1000 de lei.