Unul dintre primii specialiști care au crezut în proiectul noului spital de la Mioveni, încă din faza când unitatea medicală se afla în plin proces tehnic de construcție a fost dr. Mircea Stoian.
Argeșean, născut și crescut la Pitești, Dr. Mircea Stoian a absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie "Carol Davila" București, urmând studiile de doctorat în cadrul aceleiași instituții de învățământ superior, specializarea Radiologie Imagistică Medicală – Boli Infecțioase.
Experiența profesională se regăsește într-un portofoliu care include Spitalul Universitar de Urgență Militar Central București, Spitalul Clinic Colentina din Capitală sau Spitalul de Pediatrie Pitești.
Deși majoritatea tinerilor medici, aflați în plină ascensiune a carierei aleg spitale din București sau din Europa, dr. Mircea Stoian a ales să profeseze acasă, fiind unul dintre cei care au pus umărul la dezvoltarea proiectului Spitalului Orășănesc Mioveni, din postura de șef al Compartimentului Radiologie și Imagistică Medicală.
Imagistica medicală cuprinde diferite procedee pentru a crea imagini ale corpului uman în scop clinic. Imagistica medicală este extrem de importantă în confirmarea, evaluarea în mod corect și documentarea cursului unei afecțiuni, precum și în evaluarea răspunsului la tratament. În cadrul Spitalului Orășenesc Mioveni, serviciile laboratorului de radiologie și imagistică medicală, inclusiv angiografie, cuprind – RMN, Tomografii computerizate, Angiografie CT, UroCT și Radiografie digitală.
În prezent Compartimentul condus de dr. Mircea Stoian oferă aproape 60 de servicii medicale de radiologie și imagistică.
În paralel cu activitatea medicală de la Spitalul Mioveni, dr. Stoian activează și în cadrul Spitalului Clinic Colentina din București.